România, în urna a doua valorică a preliminariilor CM după 1-1 cu Irlanda de Nord

romania-belarus

romania-belarus

UPDATE 23.40. România a remizat, la Belfast, cu Irlanda de Nord, scor 1-1, în ultimul meci din Liga Națiunilor.

Prima repriză a fost una echilibrată, fără ocazii la cele două porți. România a ieșit în evidență doar o dată, când Dennis Man a șutat slab din careul irlandezilor.

În repriza a doua, Irlanda de Nord a început mai bine și a pus presiune pe „tricolori”, deschizând scorul în minutul 56. Verzii au executat un corner pe jos, iar după o centrare la colțul lung, Boyce a câștigat duelul cu Crețu și a marcat din trei metri.

Mirel Rădoi a forțat pe final de meci și l-a introdus pe Eric Bicfalvi. În minutul 82, mijlocașul a marcat golul egalizator cu un șut de la 11 metri și a adus României punctul de care avea nevoie pentru a depăși Rusia în clasamentul FIFA.

Cu acest scor, dar și cu Serbia care a demolat Rusia, 5-0, tricolorii și-au asigurat prezența în urna a doua valorică a preliminariilor Cupei Mondiale.
Tragerea la sorți va avea loc la 7 decembrie 2020. Preliminariile Cupei Mondiale vor începe în luna martie a lui 2021.

După egalul de la Belfast, România a terminat grupa din Liga Națiunilor pe locul 3, cu 8 puncte.

Clasament Liga Națiunilor:


Scorul meciului România-Norvegia este 3-0 şi a fost stabilit la masa verde de UEFA, astăzi, înaintea jocurilor Irlanda de Nord-România şi Austria-Norvegia. Ambele încep la 21:45.

Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA a anunţat azi decizia luată după ce partida programată sâmbătă a fost anulată pentru că nordicii nu au venit la Bucureşti.

Anunțul a fost făcut atât de presa din Norvegia, cât și de Federația de la Oslo.

UEFA a decis că România a câştigat cu 3-0 meciul nejucat cu Norvegia

Autorităţile scandinave le-au interzis fotbaliştilor norvegieni să părăsească ţara după ce testul la COVID-19 al căpitanului Elabdelaoui a fost pozitiv.

Potrivit Federației, norvegienii pot face apel în următoarele cinci zile.

De ce trebuie să bată România pe Irlanda de Nord

În aceste condiţii, România poate termina pe locul 2 dacă bate în Irlanda de Nord şi Austria învinge Norvegia. Dacă Norvegia va câştiga partida cu Austria, atunci noi rămânem pe locul 3, aşa că nu vom retrograda în Liga C.

Victoria cu nord irlandezii este mai importantă pentru că în acest mod putem spera la urcarea în Urna a 2-a valorică la tragerea la sorţi pentru CM2022 din Qatar. Pentru ca acest obiectiv să fie atins trebuie şi ca Serbia să învingă Rusia.

Exit mobile version