• România U19 a învins cu 5-0 reprezentativa din San Marino şi, cu două victorii, şi-a asigurat prezenţa la Turul de Elită din primăvara anului viitor.
  • România U19 mai joacă în 16 noiembrie, de la ora 16.00, cu Turcia U19.

Potrivit FRF, tricolorii antrenaţi de Adrian Văsâi au învins cu 5-0 reprezentativa din San Marino, după ce în primul meci au trecut de Letonia, scor 1-0.

Golurile din meciul cu San Marino au fost marcate de Burnete, Hofman, Tănasă, Bodişteanu şi Chiriţoiu.

Naţionala U19 joacă zilele acestea în prima fază a calificărilor la Campionatul European din 2022, în cadrul unui turneu găzduit de Turcia.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Cu cele două victorii România şi-a asigurat prezenţa la Turul de Elită din primăvara anului viitor, unde se califică câştigătoarele celor 13 grupe, ocupantele locurilor secunde şi cea mai bună echipă de pe locul al treilea”, a transmis FRF.

România U19 mai joacă în 16 noiembrie, de la ora 16.00, cu Turcia U19.

Partidele se joacă la Manavgat, în Turcia.

Turul de Elită va fi ultima rundă înaintea Campionatului European. Turneul final la care participă 8 selecţionate va avea loc în iulie-august 2022 în Slovacia.