• Juventus a învins-o cu 4-0 pe Lecce în etapa a 28-a din Serie A
  • Cristiano Ronaldo a marcat din penalty în minutul 62
  • Juventus este liderul campionatul, cu 7 puncte peste Lazio, cea care are un meci mai puţin disputat

Cu 10 etape înainte de finalul campionatului, fanii lui Juventus sunt din ce în ce mai încrezători în cel de-al 9-lea titlu consecutiv în Serie A. Juve s-a întors în formă maximă după pandemie, iar vineri seară n-a avut milă față de cei la Lecce.

Juventus a avut emoţii doar la pauză, când scorul era 0-0. Dybala a deschis apoi scorul la 7 minute după reluare cu un şut la vinclu din pasa lui Ronaldo, iar Juve s-a descătuşat. Cristiano Ronaldo a marcat din penalty în minutul 62, al 23-lea gol în 24 de etape de Serie A şi al 9-lea din penalty din 9 execuţii.

În ultimele 10 minute de joc, Juventus a mai marcat de 2 ori. Mai întâi prin Higuain, după o pasă cu călcâiul a lui Ronaldo, şi apoi prin De Ligt. Juventus a acumulat 69 de puncte după 28 de meciuri, cu 7 mai multe decât Lazio şi 11 faţă de Inter.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Lazio poate să revină la 4 puncte în spatele lui Juventus, urmând să o întâlnească sâmbătă seară pe Fiorentina. Echipa lui Simone Inzaghi vine după o înfrângere grea cu Atalanta, partidă pierdută cu 3-2 după ce Lazio a condus cu 2-0 după doar 11 minute de joc.