• Medicii au găsit o substanţă interzisă în sângele rusoaicei Kamila Valieva, medaliată cu aur în concursul pe echipe la patinaj artistic, luni la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing.
  • Din cauza acestui test pozitiv, ceremonia de acordare a medaliilor în proba pe echipe a concursului de patinaj artistic de la JO 2022 nu a mai avut loc.

După cum a anunţat miercuri ziarul rus Sport-Express, substanţa detectată este un medicament folosit pentru combaterea problemelor cardiace, care nu contribuie la îmbunătăţirea performanţelor sportive, informează AP.

Din cauza acestui test pozitiv, ceremonia de acordare a medaliilor în proba pe echipe a concursului de patinaj artistic de la JO 2022 nu a mai avut loc.

Valieva, campioană a Europei la vârstă de 15 ani, şi alţi patinatori ruşi nu s-au antrenat miercuri în vederea competiţiei individuale.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Există, de asemenea, o dispută cu privire la faptul dacă substanța ar fi fost luată înainte sau în timpul competiţiei. Situația se complică și mai mult pentru că, în conformitate cu regulile Codului Mondial Antidoping, Valieva este „Persoană Protejată”. Asta înseamnă că „atleta care la momentul încălcării regulilor antidoping: nu a împlinit vârsta de șaisprezece ani ”nu poate fi identificată oficial dacă se face vinovată de o încălcare antidoping”

Dacă Valieva este sancționată, atunci eventualele sancțiuni vor fi mult mai puțin severe decât dacă ar avea peste 16 ani, iar rolul pe care l-a jucat anturajul ei va fi atent analizat. Agenția Independentă de Testare (ITA), care efectuează teste anti-doping la Beijing 2022, nu a comentat cu privire la această situaţie. „ITA este la curent cu diferitele rapoarte care circulă cu privire la amânarea ceremoniei de premiere pentru evenimentul pe echipe de patinaj artistic de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing 2022. Orice anunț legat de aceste evenimente va fi întotdeauna publicat public pe site-ul ITA și nu va fi comentat altfel”, se arată într-un comunicat. 

Rusia a obţinut până acum unsprezece medalii la JO 2022: două de aur, trei de argint şi şase de bronz. Sportivii ruşi concurează sub drapel neutru în competiţia din capitala Chinei.

Valieva, considerată în unanimitate noua ţarină a patinajului artistic, a făcut senzație la Beijing reușind o săritură cvadruplă. 

Luni, echipa Comitetului Olimpic Rus a cucerit medalia de aur în proba pe echipe, devansând SUA şi Japonia. Ceremonia de înmânare a medaliilor, prevăzută iniţial pentru luni seara a fost amânată pentru marţi, dar nu s-a desfăşurat, iar miercuri Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) şi Federaţia internaţională au precizat că „a apărut o problemă (marţi) în ultimul moment, care necesită să fie examinată juridic, urmând să fie comunicate detalii”.