Simona Halep a făcut un meci mare în primul tur de la Australian Open. Mesajul superb al organizatorilor

simona halep

Halep a început greu partida. A pierdut primul game al meciului, pe propriul serviciu, iar sportiva din America s-a distanțat, ulterior, la două puncte pe tabelă, 3-1 și 4-2. Românca a revenit pe final, a egalat la 6 și s-a intrat în tie-break. După o oră și 11 minute, Simona Halep a luat manșa cu 7-6(5).

Plusul de moral s-a simțit în setul 2 condus de sportiva noastră de la un capăt la celălalt. Trei break-uri, iar Halep s-a calificat în turul 2, unde va da peste învingătoarea din partida Harriet Dart (Marea Britanie; 173 WTA) – Misaki Doi (Japonia; 82 WTA).

Tot marți, Irina Begu (105 WTA) a fost eliminată de la Australian Open. A pierdut cu 1-6; 4-6, în fața olandezei Kiki Bertens (10 WTA).

Simona Halep la Australian Open. Sursă foto: Profimedia

Mesajul organizatorilor după victoria lui Halep: Pur și simplu superb

Prestația Simonei i-a impresionat și pe organizatorii Marelui Șlem, care au avut numai cuvinte de laudă la adresa sportivei noastre.

La câteva minute de la finalul meciului din prima rundă, cu Jennifer Brady, pe site-urile de socializare a fost postat un mesaj. ”Pur și simplu superb, Simona Halep. E toată un zâmbet după ce și-a început campania la Australian Open 2020 cu o victorie”,  au scris cei de la Australian Open pe pagina de Twitter.

Exit mobile version