- Halep a precizat că vrea să revină pe teren.
- Ea a subliniat că, deși crede că în cazul lui Sinner ar putea fi vorba de o contaminare, consideră că judecata nu a fost corectă în cazul ei.
- „Modul de judecată nu a fost corect nici faţă de mine, nici faţă de ceilalţi sportivi care au trecut prin acest infern”, a spus Halep.
Simona Halep a vorbit despre cazul de dopaj al jucătorului de tenis Jannik Sinner și a comparat modul în care au fost tratate situațiile similare, inclusiv cazul său.
Advertisment
Ea a subliniat că, deși crede că în cazul lui Sinner ar putea fi vorba de o contaminare, consideră că judecata nu a fost corectă nici în cazul ei, nici în cazul altor sportivi care au trecut prin experiențe similare. Halep a insistat că toți sportivii, indiferent de poziția lor în clasament, ar trebui tratați în mod egal.
„Nu am nimic cu Sinner, cu jucătorul, chiar cred că poate fi vorba de o contaminare. Am trecut prin asta şi ştiu cât de greu şi de urât este, dar modul de judecată nu a fost corect nici faţă de mine, nici faţă de ceilalţi sportivi care au trecut prin acest infern. În urmă cu doi ani, cred că am fost 3 sau 4 sportivi prin aceeaşi situaţie. Sper ca pe viitor să se judece la fel pentru că indiferent dacă eşti numărul 1 sau numărul 200 trebuie să fii tratat la fel în această situaţie!
Recomandări
Am fost foarte atentă întotdeauna, nu am luat nimic fără să mă asigur că este bun, corect, curat. A fost o greşeală, echipa mea mi-a dat aceste suplimente, probabil că era responsabilitatea mea de mă duce la laborator. Pe cutie nu scria că este interzisă vreo substanţă din ce conţinea suplimentul. Chiar îmi doresc să nu treacă nimeni prin aşa ceva, a fost foarte urât şi foarte greu emoţional, dar vreau să las asta în urmă”, a spus Simona Halep.
Citește și
- Urmează o săptămână cu vreme schimbătoare. Ploile apar temporar în aproape toată țara
- Tot mai mulți tineri își pierd interesul în sistemul de învățământ. Care sunt principalele motive
- Ursula von der Leyen va prezenta miercuri Parlamentului echipa sa de comisari europeni
Partenerii noștri