• Simona Halep a fost nevoită să se retragă de la ultimele două turnee la care și-a anunțat prezența
  • WTA permite jucătoarelor doar două „retrageri scuzabile” într-un sezon competițional
  • Amenda pentru o posibilă retragere a Simonei este între 5.000 și 20.000 de dolari

După ce Simona Halep s-a retras de la ultimele două turnee la care și-a anunțat prezența din motive de sănătate, ea riscă acum să fie amendată la următoarea abatere.

Asociația Tenisului Feminin (WTA) are reguli stricte în ceea ce privește abandonurile. Conform regulamentului, o jucătoarea are voie la două „retrageri scuzabile” într-un sezon competițional. Ea s-a retras de la Miami Open și de la Billie Jean King Cup în urma unei accidentări la umăr.

„O jucătoare se poate retrage din proba de simplu a unui turneu fără a primi amendă pentru retragere târzie, cu condiția ca WTA să fie anunțată înainte de începerea primului meci al jucătoarei de pe tabloul principal. O sportivă are dreptul la două retrageri scuzabile într-un sezon competițional”, explică cei de la WTA.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Astfel, dacă va mai fi nevoită să abandoneze un turneu, românca va fi nevoită să scoată bani din buzunar. Suma variază în funcție de tipul turneului, între 5.000 și 20.000 de dolari.