Simona Halep trebuie să semneze că îşi asumă decesul dacă vrea să participe la US Open

Simona Halep

Simona Halep va trebui să semneze că poate muri dacă participă la US Open. Organizatorii turneului american de Grand Slam vor ca jucătorii care vor participa la următoarea ediţie a Open-ului să îşi asume decesul. Noile prevederi din contractele tenismenilor au fost luate de organizatori ca să nu îşi asume niciun risc.

Jucătorii vor fi testaţi o dată la 7 zile, iar cei care au fost deja infectaţi cu noul coronavirus, precum Novak Djokovic, din 4 în 4 zile. Iar dacă un membru din stafful unui jucător se îmbolnăveşte, iar jucătorul a avut contact cu acel membru, el va fi descalificat şi carantinat 14 zile.

Simona Halep nu a luat încă o decizie cu privire la participarea la US Open. „Prioritatea mea o reprezintă sănătatea mea, partea mentală şi nu vreau să mă stresez pentru nimic. Îmi voi baza decizia mea finală pe acest lucru.” a declarat românca. Numărul 2 WTA a refuzat să ia parte la turneul de la Palermo de teamă să nu se infecteze. Simona va reveni pe terenul de tenis în turneul de la Praga împotriva slovenei Polona Hercog (46 WTA).

Exit mobile version