• Românca a început foarte bine meciul cu franţuzoaica Garcia.
  • În decisiv, Sorana a început cu break şi şi-a păstrat avantajul până la final (6-4).
  • Sorana Cîrstea are acum 3-2 în meciurile directe cu Garcia.

Sorana Cîrstea, locul 26 WTA, s-a calificat, marţi, în turul doi la turneul de categorie 500 de la Abu Dhabi (Emiratele Araba Unite), dotat cu premii de peste 900.000 de dolari. În turul doi, Cîrstea va evolua cu sportiva Maria Sakkari, din Grecia, favorită 3 şi locul 9 mondial. Pentru accederea în turul doi, Cîrstea va primi 13.590 de dolari şi 60 de puncte WTA.

Românca a început foarte bine meciul cu franţuzoaica Garcia şi a condus cu 3-0 şi 4-1, dar a fost egalată, 4-4, a ratat două mingi de set la 6-5, iar apoi s-a înclinat în tiebreak (4-7). În actul secund, Cîrstea a făcut break la 4-4 s-a impus cu 6-4 după ce a salvat şase mingi de break în game-ul final.

În decisiv, Sorana a început cu break şi şi-a păstrat avantajul până la final (6-4). Cîrstea a încheiat cu 4 aşi şi 2 duble greşeli, în timp ce Garcia (30 ani, 21 WTA) a avut 7 aşi şi o dublă greşeală.

Recomandări

CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII

Sorana Cîrstea are acum 3-2 în meciurile directe cu Garcia, în faţa căreia are trei victorii consecutive, după 6-4, 4-6, 7-5 anul trecut la Indian Wells în optimi şi 6-2, 6-3 tot în 2023 la Miami, în turul secund. Cîrstea are 2-1 în meciurile directe cu Sakkari (28 ani, 9 WTA), dar ultimul meci a fost câştigat de jucătoarea elenă, anul trecut, în turul secund la Cincinnati, cu 2-6, 6-3, 7-5.

Citește și