• Jucătoarea română Sorana Cîrstea (45 WTA) s-a calificat joi seara în turul 3 al Grand Slam-ului de la Wimbledon
  • Cîrstea a învins-o pe jucătoarea belarusă Victoria Azarenka (14 WTA), favorită numărul 12 la turneul londonez de tenis pe iarbă dotat cu premii totale de 15.738.300 euro
  • Sorana Cîrstea s-a impus în trei seturi, cu 7-6 (5), 3-6, 6-4, la capătul unui meci ce a durat două ore și 20 de minute

Jucătoarea română Sorana Cîrstea (45 WTA) s-a calificat joi seara în turul 3 al Grand Slam-ului de la Wimbledon, după ce a învins-o pe jucătoarea belarusă Victoria Azarenka (14 WTA), favorită numărul 12 la turneul londonez de tenis pe iarbă dotat cu premii totale de 15.738.300 euro.

Sorana Cîrstea s-a impus în trei seturi, cu 7-6 (5), 3-6, 6-4, la capătul unui meci ce a durat două ore și 20 de minute.

După un prim set adjudecat la tiebreak, în care cele două jucătoare au pierdut câte două game-uri pe propriul serviciu, Sorana Cîrstea l-a cedat pe cel de al doilea, după ce a ratat o minge de rebreak pe final.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

În setul trei, momentele decisive au fost acelea când Cîrstea a reușit să recupereze câte un break, la 2-3 și la 5-4. Ultimele 3 game-uri au fost câștigate toate contra serviciului. Sorana a condus cu 4-3, apoi cu 5-3, pierzând din nou servicul pentru 5-4 și dând șansa Victoriei Azarenka să se apropie la 5-5.

Cîrstea s-a mobilizat și a făcut și al treilea break al setului, adjudecându-și a doua minge de meci.

În 16-mi sportiva română se va confrunta cu britanica de origine română, Emma Răducanu (338 WTA), care a trecut surprinzător, în turul doi, de sportiva cehă Marketa Vondrousova (42 WTA).

Pentru calificarea în turul 3, Sorana Cîrstea va fi recompensată cu 134.550 euro și 130 puncte WTA.