• Sorana Cîrstea (37 WTA) a eliminat-o pe letona Jelena Ostapenko (17 WTA), scor 4-6, 7-6(6), 6-4.
  • Cîrstea va juca în turul următor cu brazilianca Beatriz Haddad Maia, locul 13 WTA.
  • Cîrstea nu a depăşit niciodată turul 3 la Wimbledon, ea mai atingând de patru ori această fază a competiţiei, în 2009, 2012, 2017 şi 2021.

Sorana Cîrstea s-a calificat joi în turul al treilea al turneului de tenis de Mare Şlem de la Wimbledon, în dauna letonei Jelena Ostapenko, pe care a învins-o în trei seturi, 4-6, 7-6 (8/6), 6-4, scrie presa internațională.

Sorana Cîrstea, locul 37 WTA, care s-a impus după mai bine de două ore şi jumătate de joc, pierduse toate cele trei dueluri de până acum cu Jelena Ostapenko, locul 17 WTA, care a fost cap de serie numărul 17 la actuala ediţie de la Wimbledon.

Cîrstea nu a depăşit niciodată turul 3 la Wimbledon, ea mai atingând de patru ori această fază a competiţiei, în 2009, 2012, 2017 şi 2021.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Cîrstea va juca în turul următor cu brazilianca Beatriz Haddad Maia, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 13. Haddad Maia a trecut greu joi de românca Jaqueline Cristian (133 WTA), 4-6, 6-4, 6-4. Brazilianca este semifinalistă în urmă cu câteva săptămâni la Roland Garros.

După cum s-a anunţat, românca Ana Bogdan s-a calificat joi în turul al treilea la Wimbledon, învingând-o în trei seturi pe americanca Alycia Parks, 1-6, 6-3, 6-2. Bogdan (57 WTA) o va întâlni în turul al treilea pe ucraineanca Lesia Ţurenko (60 WTA).

Tot joi, Irina Begu a acces în turul al doilea al turneului din capitala Marii Britanii, după o victorie în trei seturi în faţa canadiencei Rebecca Marino, 6-2, 3-6, 6-2. Begu, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 29, va juca în turul următor contra rusoaicei Anna Blinkova (40 WTA).