• Constantin Popovici campion şi Cătălin Preda vicecampion la CE de sărituri de la înălţime la Munchen.
  • Este pentru prima dată în istoria Campionatelor Europene de nataţie de seniori când în programul competiţional au avut loc probele de high-diving, la feminin şi masculin.
  • Cei doi sportivi români sunt pregătiţi de antrenorul Florin Avasiloae.

Săritorii de la înălţime Constantin Popovici şi Cătălin Preda au ocupat sâmbătă seara primele două poziţii ale podiumului la Campionatul European de High Diving de la Roma, devenind campion şi vicecampion european în cea mai spectaculoasă disciplină a nataţiei.

Ultimii doi sportivi aflaţi în competiţie din cadrul delegaţiei României la Campionatul European de nataţie seniori de la Roma, cei doi au dominat competiţia şi, după câte patru serii de sărituri, au reuşit să monopolizeze primele două trepte ale podiumului european.

Sâmbătă seara, în închiderea competiţiei din capitala Italiei, au avut loc ultimele două sărituri din concursul masculin de high-diving, de la platforma situată la 27 de metri înălţime.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

Constantin Popovici a realizat un punctaj total de 455.70, câştigând medalia de aur, în timp ce Cătălin Preda a luat medalia de argint, cu un total de 436.20 puncte.

Este pentru prima dată în istoria Campionatelor Europene de nataţie de seniori când în programul competiţional au avut loc probele de high-diving, la feminin şi masculin.

Cei doi sportivi români sunt pregătiţi de antrenorul Florin Avasiloae.