• Un paraşutist a cărui paraşută s-a defectat în timpul zborului a căzut pe acoperişul unei case din California.
  • El a supravieţuit accidentului, dar a suferit leziuni grave.
  • Deşi nu este neobişnuit ca paraşutiştii să rateze aterizarea, un astfel de incident este rar.

Un paraşutist a cărui paraşută s-a defectat în timpul zborului a căzut pe acoperişul unei case din California de unde a alunecat apoi pe pământ. El a supravieţuit accidentului, potrivit publicației Outside.

Bărbatul ar avea 30 de ani, potrivit Departamentului de Pompieri din Oceanside, California, care a intervenit lângă Aeroportul Municipal Oceanside în urma unui apel de urgenţă primit vineri.

Pompierii l-au găsit pe bărbat întins pe jos între două case dintr-o zonă rezidenţială. El a primit îngrijiri medicale la faţa locului, înainte de a fi transportat cu ambulanţa la aeroport de unde a fost trimis pe cale aeriană la un spital.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Potrivit pompierilor din Oceanside, paraşutistul a suferit leziuni grave, însă acestea nu îi pun viaţa în pericol.

Bărbatul făcea parte dintr-un grup însoţit de personal autorizat de la clubul GoJump din Oceanside.

Paraşutistul s-a confruntat cu probleme după ce paraşuta sa s-a deschis doar parţial, a indicat un reprezentant al departamentului de pompieri din Oceanside, Blake Dorse. Ceilalţi paraşutişti care au sărit cu el au fost martori la eveniment şi au văzut că paraşuta lui nu s-a deschis corect” , a spus el.

Paraşuta a prevenit totuşi căderea lui în gol, potrivit autorităţilor. Aterizarea a fost, însă, accelerată şi necontrolată.

Dorse a precizat că, deşi nu este neobişnuit ca paraşutiştii să rateze aterizarea la ţintă şi să coboare în zone rezidenţiale, un astfel de incident este rar. „Este prima dată când asist la deschiderea eşuată a unei paraşute” , a spus Dorse care lucrează în departamentul de pompieri de 17 ani.

GoJump s-a confruntat cu cel puţin alte două incidente în Oceanside în mai puţin de un an, soldate cu vătămări grave. Potrivit Coast News Group, un avion GoJump care s-a prăbuşit în iunie s-a soldat cu moartea unui pilot aflat în perioada de pregătire şi cu rănirea unui pilot experimentat. Alte două persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc în februarie anul trecut.