• Sorana Cîrstea îşi continuă parcursul la turneul WTA 1000 de la Indian Wells, românca trecând al doilea an consecutiv de turul 3, după o victorie categorică în faţa americancei numărul 43 mondial Bernarda Pera.
  • Sorana Cîrstea (83 WTA) a câştigat confruntarea din şaisprezecimile de finală cu 6-3, 6-1, dominând fără emoţii partida, profitând şi de jocul presărat cu greşeli al adversarei.
  • Pentru prezenţa în turul 4, Sorana Cîrstea va fi recompensată cu 120 puncte WTA şi 96.955 dolari.

Sorana Cîrstea îşi continuă parcursul la turneul WTA 1000 de la Indian Wells, românca trecând al doilea an consecutiv de turul 3, după o victorie categorică în faţa americancei numărul 43 mondial Bernarda Pera.

Sorana Cîrstea (83 WTA) a câştigat confruntarea din şaisprezecimile de finală cu 6-3, 6-1, dominând fără emoţii partida, profitând şi de jocul presărat cu greşeli al adversarei.

La capătul celor 69 de minute, Cîrstea a cedat doar 4 game-uri, servind bine, fără nicio dublă greşeală şi 5 aşi.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

În primul set Cîrstea s-a desprins repede la 5-1, dar a cedat apoi un game pe propriul serviciu şi a închis doar la 6-3.

În actul secund, bucureşteanca a reuşit un break chiar în game-ul de debut şi a fost de neoprit, câştigând setul în 30 de minute, la prima minge de meci procurată.

În optimile de finală, Cîrstea va întâlni cu siguranţă un cap de serie, pe câştigătoarea confruntării dintre canadiana Leylah Fernandez, favorita 30, şi franceza Caroline Garcia, favorita numărul 5.

Pentru prezenţa în turul 4, Sorana Cîrstea va fi recompensată cu 120 puncte WTA şi 96.955 dolari.