• Ana-Maria Popescu a cucerit medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
  • Spadasina în vârstă de 36 de ani a revenit, marți, în România.
  • Ministrul Sportului a afirmat că „tricolora” nu ar fi luat medalia de aur la Tokyo nici dacă bugetul federaţiei de scrimă ar fi fost mai mare cu 5 milioane de lei.

Scrimera română Ana-Maria Popescu, vicecampioană la proba individuală feminină de spadă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a ajuns marți în România și a fost primită la aeroport de Ministrul Tineretului și Sportului Eduard Novak și de oficiali ai Federației Române de Scrimă.

Medalia obținută Ana Maria Popescu, este prima obținută de România la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Aceasta a avut un mesaj tranșant la adresa celor care conduc sportul în România, adresându-se lui Eduard Novak: ”Am crezut că mă așteptați cu acel cec de 5 milioane. Dar nu e nimic, și mai târziu e bine.”

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Popescu a povestit condițiile în care s-a pregătit de participarea la Jocurile Olimpice cu parteneri în vârstă de peste 40 de ani.

„Anul trecut, în luna iulie, mergeam într-o cârjă. Și învățam să merg din nou. Nu am avut de demonstrat nimic. Am vrut să îmi demonstrez doar mie însumi că mai pot. Visați, oameni buni! Am demonstrat că se poate, iar dacă eu am putut, oricine poate. Nu contează culoarea medaliei!” a spus vicecampioana olimpică.

Ea și-a început discursul exprimându-și satisfacția că presa a tratat în mod pozitiv performanța ei: „Mă bucur că după 13 ani de zile am văzut mai puține titluri cu Brânză a pierdut aurul, mă bucur că ați înțeles mesajul, că un loc la Jocurile Olimpice este un loc câștigat. Să știți că toți colegii mei de acolo muncesc foarte mult și indiferent dacă ne întoarcem de la Jocuri cu medalii sau fără, noi muncim. Țineți-le pumnii! E greu, e al naibii de greu, să fii acolo și să citești un titlu care poate aduce 3 clickuri, dar poate dărâma ca pe un castel de cărți moralul unui sportiv. Și nu este corect.”