Transfer la FCSB. Denis Haruţ a semnat cu liderul din Liga 1

denis-harut

denis-harut

FCSB a anunțat sâmbătă transferul lui Denis Haruț de la FC Botoșani.

Potrivit reprezentanților clubului FCSB, fundașul în vârstă de 21 de ani, care a efectuat deja vizita medicală, va purta tricoul cu numărul 6.

„Sunt foarte fericit că s-a făcut acest transfer, până la urmă. Este un pas foarte mare în cariera mea și sunt onorat că am ajuns la un club atât de mare. Sper să ajut echipa în lupta pentru obiectivele trasate și îmi doresc foarte mult să mă bucur, alături de noii mei colegi, de titlul de campion la vară”, a declarat Denis Haruț, pentru site-ul oficial al clubului.

Denis Haruț s-a născut la 25 februarie 1999, în Timișoara și a început fotbalul la ACS Poli Timișoara. A debutat pentru bănățeni în 17 mai 2017.

După 33 de partide în toate competițiile, s-a transferat, în iulie 2019, la FC Botoșani, echipă pentru care a evoluat în 54 de meciuri și a înscris un gol.

Denis Haruț a debutat pentru România U21 în septembrie 2020, adunând cinci prezențe și un gol până acum.

Exit mobile version