• Djokovic l-a învins pe Nadal, scor 6-2, 7-6(5), în finala mică a Six Kings Slam
  • A fost ultimul meci dintre cei doi sportivi, Nadal se retrage la finalul sezonului
  • Nadal va reprezenta Spania în ultima sa competiţie, luna viitoare, la Malaga

S-a încheiat o eră! Rafa Nadal și Novak Djokovic au oferit „ultimul dans”, la turneul 6 Kings Slam. Sârbul
a câștigat cu 6-2, 7-6, finala mică, însă scorul nu a contat, ibericul fiind premiat pentru cariera sa impresionantă. Nadal a anunțat pe 10 octombrie că se va retrage din tenis după turneul final al Cupei Davis din 19-24 noiembrie.

Așa cum ai spus și tu o eră de aur se încheie în istoria tenisului. Elvețianul Roger Federer a început să pună capăt acestei ere odată cu retragerea sa în 2022, iar aseară, în orașul Riyadh din Arabia Saudită, Rafael Nadal a disputat ultimul său meci de simplu, un format în care a câștigat 22 de Grand Slam-uri, o medalie de aur olimpică și a menținut un loc în top 10 al clasamentului ATP din 2005 până în 2022, ocupând poziția de număr 1 mondial de cinci ori.

Meciul dintre Nadal și Djokovic s-a desfășurat la Kingdom Arena și a durat o oră și jumătate. Sârbul a triumfat în fața spaniolului cu 6-2, 7-6, asigurându-și astfel locul 3 în turneul 6 Kings Slam. De-a lungul carierei, Rafa și Nole s-au întâlnit de 61 de ori, 28 dintre confruntări consemnându-se în finale de turneu. Djokovici încheie acestă rivalitate cu un scor favorabil, 32-29 și cu un 15-13 în cadrul marilor finale tot pentru el.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

„Îmi va lipsi totul. Am jucat aproape 20 de ani și am avut oportunitatea de a juca în cele mai bune locuri din lume. Până la urmă, mi-am îndeplinit visul de a fi un tenismen profesionist și unul de succes”, a spus Nadal, emoționat, la final de partidă.

Citește și