• În ultimii 15 ani, Kazunori Takishima a călătorit în întreaga lume pentru a susține Japonia la fiecare ediție a Jocurilor Olimpice.
  • Săptămâna trecută a fost anunțată o interdicție pentru spectatori din cauza Covid-19 la JO de la Tokyo.
  • Niponul a pierdut astfel 40.000 de dolari pe 197 de bilete pentru el și prietenii săi.

În ultimii 15 ani, Kazunori Takishima a călătorit în întreaga lume pentru a susține Japonia la fiecare ediție a Jocurilor Olimpice, așa că a fost un vis să vadă evenimentul în orașul său natal, Tokyo. Dar când săptămâna trecută a fost anunțată o interdicție pentru spectatori din cauza Covid-19, acest vis s-a terminat, potrivit CNN.

El cheltuise aproape 40.000 de dolari pe 197 de bilete pentru el și prietenii săi, pentru a se înghesui la cât mai multe evenimente posibile în timpul Tokyo 2020, care începe pe 23 iulie. „A fost nevoie de o cantitate incredibilă de timp, efort și pasiune. Dar am fost atât de pasionat de Jocurile Olimpice încât, chiar dacă a fost foarte dificil și provocator, m-am bucurat de procesul de cumpărare a biletelor”, a declarat Takishima pentru sursa citată.

Aproape de a stabili un record mondial

Omul de afaceri din domeniul imobiliar, în vârstă de 45 de ani, a calculat că, dacă ar fi urmărit toate evenimentele pe care le rezervase, ar fi doborât recordul mondial Guinness de prezență la evenimentele olimpice. El va primi acum o rambursare pentru biletele pe care le-a cumpărat.
„Tot ceea ce am acum este tristețea și, de fiecare dată când mă uit la bilete, plâng”, a declarat Takishima. „Sunt pur și simplu trist”.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Doar membrii presei și anumiți demnitari vor avea voie să urmărească evenimentele de la Jocurile din acest an, care au fost amânate din vara anului 2020 din cauza pandemiei.

Decizia oficialilor olimpici de a interzice accesul spectatorilor a fost luată pentru a preveni răspândirea Covid-19. Japonia tocmai a intrat în cea de-a patra stare de urgență, pe măsură ce cazurile de coronavirus cresc, peste 1.000 de cazuri zilnice fiind raportate doar în Tokyo în această săptămână. Însă, Takeshima consideră că riscurile sunt scăzute, mai ales în condițiile în care milioane de oameni pe zi folosesc în continuare metroul din Tokyo.