• Padel este un nou sport care atrage fani, fiind o combinaţie între tenis şi squash
  • În acest zile are loc Mondialul de Padel, iar 250.000 de oameni s-au uitat la meciuri
  • Poţi juca padel şi în România, la un club din Bucureşti cu antrenor spaniol
  • Dacă vrei să încerci un nou sport cu prietenii, îți recomand padel.

Se joacă pe un teren mai mic decât cel de tenis, iar pereţii au şi ei un rol, ca la squash. Sportul inventat de mexicani a căpătat amploare. În aceste zile are loc în Spania, Campionatul Mondial.

Peste 250.000 de oameni s-au uitat la transmisiunea de pe net. Au putut să vadă un schimb extrem de spectaculos. Un jucător a ieşit de pe teren ca să salveze un punct şi a trimis mingea pe uşă.

Poți să practici padel şi la noi în ţară, la Bucureşti sau la Cluj. Fie poţi să închiriezi terenul, fie să mergi la cursurile unui antrenor din Spania.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Distracţia e garantată, şi la fel şi efortul. Într-o oră de padel poţi să arzi până la 700 de calorii.