• Victoria a fost a cincea în şapte curse în 2024, a 59-a din carieră şi a treia consecutiv la Imola.
  • Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice.
  • „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. Ultimele 10 tururi au fost la podea”, a declarat Verstappen.

Max Verstappen, de la Red Bull, a reuşit să ţină piept atacului de final al lui Lando Norris, de la McLaren, şi a câştigat duminică Marele Premiu de la Imola, cu un avans de mai puţin de o secundă. Victoria a fost a cincea în şapte curse în 2024, a 59-a din carieră şi a treia consecutiv la Imola.

Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice.

„Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la podea”, a declarat uşurat Verstappen, care părea pregătit pentru o nouă victorie uşoară, dar a trebuit să muncească pe final pentru victorie.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

„Este dificil atunci când pneurile nu mai funcţionează şi trebuie să mergi la podea. Nu îmi puteam permite să fac prea multe greşeli. Din fericire, nu am făcut-o”.

Charles Leclerc de la Ferrari a ocupat locul al treilea pe circuitul de casă al echipei italiene, la 7,916 secunde, pentru al patrulea podium al sezonului, urmând să evolueze pe teren propriu şi săptămâna viitoare, în cursa care va avea loc la Monaco.

Victoria a extins avansul lui Verstappen în campionat la 48 de puncte, Leclerc fiind acum cel mai apropiat rival al său, după ce Sergio Perez de la Red Bull a plecat de pe locul 11 şi a terminat doar pe locul 8.

Oscar Piastri de la McLaren a terminat pe locul patru, iar Carlos Sainz de la Ferrari a încheiat al cincilea. Perechea Mercedes formată din Lewis Hamilton şi George Russell s-au clasat pe locurile şase şi şapte.

Lance Stroll a fost al nouălea pentru Aston Martin, iar Yuki Tsunoda a obţinut ultimul punct pentru echipa Red Bull RB din Faenza în cursa de acasă.

Verstappen l-a ţinut în frâu pe Norris după un start fără incidente, primii patru clasaţi rulând apoi în ordinea de pe grilă pe un circuit unde depăşirile sunt destul de dificile. Ceea ce părea a fi una dintre cele mai plictisitoare curse de până acum în acest an a prins viaţă pe măsură ce Norris a început să reducă din avansul lui Verstappen în ultimele tururi.

El a fost la 1,1 secunde în urma lui la începutul ultimului tur, dar nu a avut timp sufiicient pentru o clasare pe prima treaptă. „Mă doare să o spun, dar dacă mai aveam încă unul sau două tururi cred că l-aş fi ajuns”, a declarat britanicul.

Citește și