- Calificată în turul 3, Gabriela o va înfrunta pe Paula Badosa, locul 29 WTA.
- Pentru Gabriela Ruse, acesta este un parcurs istoric.
- Ea nu mai ajunsese niciodată în turul 3 la un turneu de Grand Slam.
Gabriela Ruse (26 de ani, locul 122 WTA) a reușit o victorie uriașă în turul 2 la US Open, eliminând-o pe Barbora Krejcikova (28 de ani, locul 8 WTA), câștigătoarea de la Wimbledon, dublă campioană de Grand Slam la simplu.
Calificată în turul 3, Gabriela o va înfrunta pe Paula Badosa, locul 29 WTA. Pentru Gabriela Ruse, acesta este un parcurs istoric. Ea nu mai ajunsese niciodată în turul 3 la un turneu de Grand Slam.
În manşa secundă, Barbora, 28 de ani, a fost cea care a avut 5-3, dar rivala a fost mai proaspătă şi a întors scorul. Cele două se mai înfruntaseră în 2019, pe zgura de la Bucureşti. Atunci s-a impus Barbora, scor 6-3, 0-6, 6-2, Gabriela primind un wild-card pentru putea juca pe tabloul principal.
Ruse a câștigat primul set cu 6-4. A condus cu 5-2 la un moment dat, Barbora s-a apropiat la 4-5 după ce a recuperat break-ul, apoi Gabriela i-a mai dejucat o dată serviciul adversarei și a închis setul la 4.
Setul 2 a avut o desfășurare diferită. Cehoaica a condus cu 5-3, a servit pentru meci la 5-4, dar Gabriela a reușit break-ul fix atunci când avea nevoie, a câștigat și următoarele două game-uri și s-a impus cu 7-5.