• Sabrina Voinea a câștigat medalia de bronz la campionatul european de gimnastică, în proba de sol.
  • Sabrina este antrenată de mama ei, fosta medaliată olimpică Camelia Voinea.
  • Este prima medalie pe care o câștigă delegația feminină a României la această competiție.

Sabrina Voinea a câștigat medalia de bronz la campionatul european de gimnastică din Antalya, în proba de sol.

Sabrina este antrenată de mama ei, fosta medaliată olimpică Camelia Voinea, și face parte din Programul Țară, țară, vrem campioane, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Belu.

Pe locul doi al probei s-a clasat Kinsella Alice, iar aurul a fost luat de Jessica Gadirova, ambele din Marea Britanie.

Recomandări

CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII


Este prima medalie pe care a câștigat-o delegația feminină a României la această competiție.

În vârstă de 15 ani, gimnasta este la prima competiţie de anvergură la senioare, prezentând în finala la sol cel mai dificil exerciţiu, D- 5.9.

În finala de la sol a mai fost prezentă și Ana Maria Bărbosu, care se antrenează la Deva, ea ocupând poziția a șaptea cu un punctaj de 12,800 (5,500 și 7,300).

În concursul masculin de gimnastică, Gabriel Burtănete a ocupat locul al patrulea în finala de la sărituri, cu o medie de 14,449 puncte. El a primit 14,333 la prima săritură şi 14,566 la a doua.

Citește și