• Zlatan Ibrahimovici a fost amendat cu 50.000 de euro de UEFA
  • Suedezul era coproprietar al site-ului de pariuri sportive Bethard.com
  • Atacantul de la AC Milan a încălcat articolul 12 al reglementărilor disciplinare

Zlatan Ibrahimovici a fost obligat de UEFA să renunţe la acţiunile pe care le avea la Bethard.com. Forul continental a aplicat o amendă şi clubului AC Milan.

Fotbalistul suedez Zlatan Ibrahimovici, în vârstă de 39 de ani, legitimat la formaţia italiană AC Milan, a fost implicat într-o anchetă disciplinară în calitate de coproprietar al site-ului de pariuri sportive Bethard.com. UEFA a decis să-l pedepsească pe suedezul, dar şi clubul italian, vinovat că n-a luat măsuri.

Decizia UEFA care îl implică pe Ibrahimovic şi compania de pariuri sportive a fost comunicată miercuri. Vedeta suedeză ajunsese în centrul unor proceduri disciplinare pentru calitatea sa de coproprietar al Bethard, o companie de pariuri sportive. UEFA l-a amendat pe Ibrahimovic cu 50.000 de euro, iar AC Milano a primit o amendă de 25.000 de euro.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Atacantul de la AC Milan a încălcat articolul 12 al reglementărilor disciplinare, cel care spune că un sportiv în activitate nu poate avea un interes financiar într-o companie de pariuri.

Pe lângă amendă, UEFA a emis şi o directivă de încetare a asocierii jucătorului cu compania de pariuri Bethard. Potrivit cotidianului suedez Aftonbladet, Ibrahimovici a vândut deja recent acţiunile sale.