- Cantitatea deșeurilor de pe fundul oceanelor e de 100 de ori mai mare decât deasupra apei.
- A. Bîlbă: Cheltuim fonduri de mediu importante pentru susținerea unor industrii de viitor.
- A. Bîlbă: Plasticul de pe fundul apelor interferează puternic cu dezvoltarea biotei.
Până la 11 milioane de tone de plastic se află pe fundul oceanului. În fiecare minut, în ocean intră cantitatea de plastic a unui camion de gunoi. Deși cantitatea deșeurilor de la suprafața apelor este redusă, pe fundul oceanelor există de 100 de ori mai mult plastic, conform SCIRO.
Advertisment
„Din perspectivă egoistă, am putea să ne gândim că tot acest plastic se va mărunți în următoarele decade și acest nanoplastic va pătrunde în corpul vietăților marine pe care le consumăm. Să gândim că am putea ajunge în riscul de a considera vietățile marine necomestibile, periculoase chiar. Ne-am jucat cu radiațiile și am aflat că sunt periculoase după ceva vreme. La fel cu metalele grele, la fel cu insecticidele”, a declarat Adrian Bîlbă, activist de mediu, la Aleph News.
Citește și
Recomandări
- Oamenii de știință au descoperit impactul pe care îl au stelele aflate la sfârșitul vieții asupra sistemelor planetare
- Cum îi ajută sportul pe cei care au Parkinson?
- Topul celor mai frumoase case de artiști care au devenit muzee
Partenerii noștri