- Oamenii de știință au descoperit că timpul pare să se miște de 5 ori mai lent în universul timpuriu prin studiul obiectelor cosmice.
- Cercetătorii au analizat stelele care îşi încheie viaţa în explozii, supernove, pentru a arăta că timpul părea să treacă de două ori mai lent atunci când Universul avea jumătate din vârsta sa actuală, estimată la 13,8 miliarde de ani.
- „Este ca și cum ai privi un film la o viteză mai lentă”, explică Geraint Lewis, cercetător.
Astronomii au urmărit cum universul îndepărtat se mișcă cu încetinitorul, marcând astfel prima dată când efectul ciudat, prezis de Albert Einstein, în urmă cu mai bine de un secol a fost confirmat într-un nou studiu al obiectelor cosmice, scrie The Guardian.
Quasarii sunt nuclee galactice cu o gaura neagră supermasivă în centru, dar mai sunt cunoscute ca fiind cele mai strălucitoare obiecte din cosmos.
„Vedem că lucrurile se schimbă în univers de aproximativ 5 ori mai lent decât în prezent”, a declarat Geraint Lewis, cercetător de la Universitatea din Sydney. „Este ca și cum ai privi un film cu viteza redusă”, a adăugat el.
Ce a prezis Einstein
Conform teoriei relativității generale a lui Einstein, astronomii ar trebui să vadă că evenimentele cosmice antice se petrec mai încet decât cele moderne. Efectul, cunoscut sub numele de dilatare a timpului, este determinat de expansiunea universului, așa cum a fost prezentat în expunerea fundamentală a gravitației a savantului din 1915.
O consecință a expansiunii universului este că lumina se întinde pe măsură ce călătorește prin cosmos, ceea ce face ca lungimea de undă să fie mai mare. Acest efect face ca galaxiile vechi să apară mai lente decât sunt.
Dar și timpul este, de asemenea, întins, dacă un obiect îndepărtat clipește o dată la fiecare secundă, expansiunea universului face ca între clipe să se scurgă mai mult de o secundă până când acestea ajung pe Pământ.
Cercetătorii au analizat stelele care îşi încheie viaţa în explozii, supernove, pentru a arăta că timpul părea să treacă de două ori mai lent atunci când Universul avea jumătate din vârsta sa actuală, estimată la 13,8 miliarde de ani.
Dr. Brendon Brewer de la Universitatea din Auckland, a efectuat analize statistice detaliate asupra a 190 de quasari observați de-a lungul a două decenii și au descoperit că, spre deosebire de lucrările anterioare, evenimentele cosmice par să se desfășoare mult mai lent în universul timpuriu.
Profesorul Brian Schmidt, un astronom de la Universitatea Națională Australiană din Canberra, care a câștigat premiul Nobel pentru fizică în 2011 pentru descoperirea expansiunii accelerate a universului, a declarat că știința progresează prin testarea continuă a predicțiilor teoriilor.
Citește și: