• O capsulă eliberată de Sonda OSIRIS-REx a aterizat duminică pe Pământ.
  • Capsula transporta sol de pe asteroidul Bennu, cel mai periculos din Sistemul Solar.
  • Capsula NASA a coborât în deşertul din vestul Utah cu ajutorul unei paraşute.
  • Succesul misiunii de 7 ani a fost un efort comun al NASA și al Universității din Arizona.
  • Mostrele de asteroid pot conține indicii despre nașterea Sistemului Solar.

Capsula cu mostre din cel mai periculos asteroid din Sistemul Solar a aterizat cu succes pe Pământ. E vorba despre 250 de grame de pietricele și praf de pe asteroidul Bennu. Capsula NASA, eliberată de Sonda OSIRIS-REx, a intrat în atmosfera terestră cu o viteză de peste 15 ori mai mare decât cea a unui glonţ de puşcă, şi a coborât în deşertul din vestul Utah cu ajutorul unei paraşute.

Succesul misiunii de 7 ani, un efort comun al NASA și al Universității din Arizona, marchează a treia mostră de asteroid, și totodată cea mai mare, returnată vreodată pe Pământ pentru analiză. Fragmentele de roci și sol aduse pe Pământ ar putea conține indicii despre nașterea sistemului solar, scrie AP.

Capsula a fost programată să aterizeze într-un poligon de testare și antrenament al guvernului american, în apropiere de Salt Lake City, în Utah.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Citește și