• O capsulă eliberată de Sonda OSIRIS-REx a aterizat duminică pe Pământ.
  • Capsula transporta sol de pe asteroidul Bennu, cel mai periculos din Sistemul Solar.
  • Capsula NASA a coborât în deşertul din vestul Utah cu ajutorul unei paraşute, iar succesul misiunii de 7 ani a fost un efort comun al NASA și al Universității din Arizona.
  • Mostrele de asteroid pot conține indicii despre nașterea Sistemului Solar.

Capsula cu mostre din cel mai periculos asteroid din Sistemul Solar a aterizat cu succes pe Pământ. Este vorba despre 250 de grame de pietricele și praf de pe asteroidul Bennu, iar succesul misiunii de 7 ani, un efort comun al NASA și al Universității din Arizona, marchează a treia mostră de asteroid, și totodată cea mai mare, returnată vreodată pe Pământ pentru analiză, fragmentele de roci și sol aduse pe Pământ ar putea conține indicii despre nașterea sistemului solar, scrie NASA.

Capsula a străpuns atmosfera terestră, călătorind cu o viteză de aproximativ 44.500 km/h. În acest ritm, compresia atmosferei terestre va produce suficientă energie pentru a învălui capsula într-o minge de foc supraîncălzită.

Adrian Șonka: Ne așteptăm să vedem dacă există urme de viață

Adrian Șonka, astronom, a spus că: „În primul și în primul rând ne așteptăm să vedem dacă există urme de viață sau măcar de materialele care produc viață sau care duc la nașterea vieții pentru că știm că pământul acum vreo patru miliarde de ani nu era primitor din cauza căldurii.”

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

„Această misiune și mostrele aduse de la asterioid, care timp de patru miliarde de ani doar a stat acolo în spațiu și nu a suferit din cauza căldurii sau a frigului. nu s-a ciocnit cu alți asteroizi, practic nu a pățit nimic , deci conține material primordial”, a adăugat Adrian Șonka.

Citește și: