- Este posibil ca savanții să fi descoperit un fragment din cea mai veche hartă stelară completă din lume.
- Dovezile indică faptul că harta a fost realizată de Hipparchus, „părintele astronomiei științifice”.
- Cercetătorii și-au publicat descoperirile la 18 octombrie în Journal for the History of Astronomy.
Segmentul de hartă, care a fost găsit sub textul de pe o foaie de pergament medieval, se crede că este o copie a catalogului stelar pierdut de mult timp al astronomului grec Hipparchus, din secolul al II-lea î.Hr., care a făcut cea mai veche încercare cunoscută de a cartografia întregul cer nocturn. Fragmentul a fost ascuns sub nouă foi, sau folio, din Codex Climaci Rescriptus, un document religios, la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Peninsula Sinai din Egipt.
Codexul este un palimpsest, ceea ce înseamnă că scrierile originale au fost răzuite de pe pergament pentru a face loc unei colecții de texte creștine în aramaică palestiniană care relatează povești din Vechiul și Noul Testament. Cercetătorii au crezut că sub pagini erau ascunse chiar și texte creștine mai vechi, dar imagistica multispectrală a dezvăluit ceva mai surprinzător: numere care indică, în grade, lungimea și lățimea constelației Corona Borealis și coordonatele stelelor situate în cele mai îndepărtate colțuri ale acesteia. Cercetătorii și-au publicat descoperirile la 18 octombrie în Journal for the History of Astronomy.
„Am fost foarte entuziasmat încă de la început”, a declarat pentru Nature Victor Gysembergh, cercetător principal al studiului, istoric al științei la Centrul Național Francez pentru Cercetare Științifică (CNRS) din Paris. „A fost imediat clar că aveam coordonate stelare”.
Entuziasmul cercetătorilor a crescut atunci când coordonatele precise le-au permis să estimeze data la care au fost scrise – aproximativ 129 î.Hr. când Hipparchus era un astronom veteran care se documenta despre cerul nopții.
Supranumit din punct de vedere istoric „părintele astronomiei științifice”, Hipparchus (aproximativ 190 î.Hr. – 120 î.Hr.) și-a petrecut o mare parte din ultimii ani făcând observații astronomice de pe insula Rodos. Nu a rămas prea multă documentație despre viața sa, dar textele istorice îi atribuie o serie de progrese științifice impresionante, cum ar fi modelarea precisă a mișcărilor Soarelui și ale Lunii, inventarea unei scări de luminozitate pentru a măsura stelele, dezvoltarea trigonometriei și, probabil, inventarea astrolabului, un dispozitiv portabil în formă de disc care poate calcula pozițiile exacte ale corpurilor cerești.
În anul 134 î.Hr., Hipparchus a văzut ceva surprinzător pe cerul nopții: Într-o porțiune de spațiu anterior gol, o nouă stea a apărut.
„Mișcarea acestei stele în linia sa de strălucire l-a determinat să se întrebe dacă acest lucru se întâmplă frecvent, dacă stelele pe care noi le considerăm fixe sunt și ele în mișcare”, a scris Pliniu cel Bătrân, un renumit naturalist și comandant militar de la începutul Imperiului Roman, în cartea sa „Istoria naturală”. „Și, în consecință, a făcut un lucru îndrăzneț, care ar fi reprobabil chiar și pentru Dumnezeu – a îndrăznit să facă o planificare a stelelor pentru posteritate și să bifeze corpurile cerești pe nume într-o listă, concepând o mașinărie cu ajutorul căreia să indice diferitele lor poziții și mărimi…”.
Hipparchus a continuat să catalogheze aproximativ 850 de stele de pe cerul nopții, notându-le locația și luminozitatea exactă. Comparând harta sa stelară completă cu măsurători mai fragmentare ale stelelor individuale realizate de astronomii din trecut, Hipparchus și-a dat seama că stelele îndepărtate păreau să se fi deplasat cu 2 grade față de pozițiile lor inițiale.
El a concluzionat corect motivul deplasării pozițiilor aparente ale stelelor: Pământul se deplasa încet, clătinându-se pe axa sa ca un carusel, cu o rată de 1 grad la fiecare 72 de ani. Deși au supraviețuit referiri la faimosul catalog al lui Hipparchus – în special gravat pe globul pământesc ținut pe umerii unei sculpturi italiene din marmură din secolul al II-lea, numită Atlasul Farnese – acesta, precum și copiile sale, au fost pierdute până acum.
Cercetătorii au realizat 42 de fotografii ale fiecăreia dintre cele nouă pagini într-o gamă largă de lungimi de undă, înainte de a scana fotografiile cu ajutorul unor algoritmi computerizați care au detectat textul ascuns dedesubt. Apoi, după ce au citit coordonatele din fragmentele de hartă, cercetătorii au folosit aceeași idee a precesiei planetare a Pământului care a izvorât din hartă pentru a o identifica. Inversând timpul, ei au înfășurat stelele din Corona Borealis înapoi până în anul în care luminile străluceau pe cer exact în locul descris de scrisul ascuns.
Data înregistrării originale a stelelor era în 129 î.Hr., apoi cercetătorii au trebuit să găsească momentul în care a fost făcută scrierea. Prin datarea celor nouă foi conform paleografiei – studiul de identificare a unor momente din istorie prin stilurile lor distincte de scriere – cercetătorii le-au plasat în secolul al V-lea sau al VI-lea d.Hr.; ceea ce le face să fie copii ale catalogului lui Hipparchus care încă erau folosite mai mult de 700 de ani mai târziu.
Comparând cerul nopții, pe care l-au refăcut, cu un manuscris latin medieval separat, numit Aratus Latinus, despre care se credea de mult timp că ar conține o copie parțială a catalogului original al lui Hipparchus, cercetătorii au confirmat că coordonatele manuscrisului Aratus pentru constelațiile Draco, Ursa Major și Ursa Minor au ajuns, de asemenea, în anul 129 î.Hr., oferind dovezi indirecte convingătoare că fragmentul nou descoperit provine din aceeași sursă ca și manuscrisul.
„Noul fragment face ca acest lucru să fie mult, mult mai clar”, a declarat pentru Nature Mathieu Ossendrijver, istoric al astronomiei la Universitatea Liberă din Berlin. „Acest catalog de stele care a planat în literatura de specialitate ca un lucru aproape ipotetic a devenit foarte concret”.
Pentru a continua investigația, cercetătorii speră să își îmbunătățească tehnicile de imagistică și să scaneze mai mult din codex. Cele mai multe dintre cele 146 de file ale manuscrisului sunt în prezent deținute de miliardarul american și fondatorul Hobby Lobby Lobby, Steve Green, și sunt expuse în Muzeul său al Bibliei din Washington, D.C. În 2021, Hobby Lobby Lobby a fost obligat să predea autorităților federale 17.000 de artefacte de contrabandă, jefuite inițial din Irak în timpul Războiului din Irak.
În afară de codexul în sine, cercetătorii cred că pagini suplimentare din catalogul stelar s-ar putea ascunde în cele peste 160 de palimpseste de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina. Eforturile anterioare au dus deja la descoperirea unor texte medicale grecești necunoscute până acum, care includ instrucțiuni chirurgicale, rețete pentru medicamente și ghiduri pentru plante medicinale.