- Varianta Omicron, care face ravagii în întreaga lume, nu este „aceeași boală pe care o vedeam în urmă cu un an”, a declarat un imunolog de la Universitatea din Oxford, întărind rapoartele despre natura mai blândă a tulpinii.
- John Bell: „Scenele îngrozitoare pe care le-am văzut în urmă cu un an sunt acum istorie”
- Comentariile lui Bell au fost făcute după ce guvernul britanic a declarat că nu va introduce restricții mai stricte privind COVID-19 în Anglia înainte de sfârșitul anului.
Varianta Omicron, care face ravagii în întreaga lume, nu este „aceeași boală pe care o vedeam în urmă cu un an”, a declarat un imunolog de la Universitatea din Oxford, întărind rapoartele despre natura mai blândă a tulpinii.
Advertisment
Tulpina descoperită pentru prima dată la sfârșitul lunii noiembrie pare să fie mai puțin severă și chiar și pacienții care ajung în spital petrec mai puțin timp acolo, a declarat John Bell, profesor emerit de medicină la Oxford, în cadrul emisiunii Today de la BBC Radio 4.
„Scenele îngrozitoare pe care le-am văzut în urmă cu un an – unități de terapie intensivă pline, o mulțime de oameni care mureau prematur – sunt acum istorie, din punctul meu de vedere, și cred că ar trebui să fim liniștiți că este posibil ca acest lucru să continue”, a adăugat John Bell.
Recomandări
Comentariile lui Bell au fost făcute după ce guvernul britanic a declarat că nu va introduce restricții mai stricte privind COVID-19 în Anglia înainte de sfârșitul anului.
Infecțiile au crescut cu mai mult de un sfert de milion în ultima săptămână, sporind presiunea asupra premierului Boris Johnson pentru a reacționa. Secretarul de stat pentru sănătate din Regatul Uniit, Sajid Javid, a declarat la sfârșitul zilei de luni că monitorizează cele mai recente date și a îndemnat oamenii să fie atenți, în special la sărbătorile de Anul Nou.