Debitul Dunării s-ar putea dubla săptămâna viitoare. Octavian Berceanu: „Vom avea inundații. Ideea este cum creăm aceste zone tampon”

Schimbările climatice au dus la modificarea suprafeței Pământului în ultimii 485 de milioane de ani. Și vezi unul dintre efecte chiar zilele acestea: debitul Dunării s-ar putea dubla săptămâna viitoare. La Viena, autoritățile au deviat cursul fluviului, iar la Budapesta nivelul a scăzut cu aproximativ 20 cm. Dar ce ne facem dacă ajunge în România? Avem saci de nisip! Pare că nu ne-am învățat lecția, iar mai marii țării vor spune că România a fost luată prin surprindere.

Temperatura medie a Pământului a ajuns la 36 grade Celsius, cu mult peste nivelul istoric de 14,98 C, atins de planetă anul trecut.

 „Vom avea inundații, asta este clar. Debitul este de patru ori mai mare decât l-am avut acum două săptămâni pe Dunăre. Ideea este cum creăm aceste zone tampon și cum amplasăm acele diguri pentru că noi avem niște lucrări care nu au mai fost întreținute. Sunt peste 2.000 de lucrări hidrotehnice în România, care suferă din lipsa investițiilor, sunt vreo 200 care nu mai apar nicăieri că nimeni nu vrea să le mai ia și să investească acolo și sunt foarte multe lucrări fictive, făcute cu firme de partid”, a explicat Octavian Berceanu, specialist în politici publice de mediu, la Aleph News.

Exit mobile version