• Echipajul se va afla la bordul capsulei SpaceX Crew Dragon Endurance în cadrul misiunii denumită Crew-7.
  • NASA şi SpaceX doreau să facă lansarea vineri dimineaţa, dar joi seară, oficialii şi-au schimbat planurile.
  • Astronauţii din misiunea SpaceX Crew-6 se află pe staţia spaţială din luna martie.

Astronauţii care reprezintă 4 ţări, dar şi agenţii spaţiale diferite se pregătesc să plece în spaţiu la bordul unei rachete SpaceX, scrie CNN.

Ei se vor îndrepta către Staţia Spaţială Internaţională, în cadrul unei misiuni care ar trebui să dureze mai mult de şase luni. Echipajul se va afla la bordul capsulei SpaceX Crew Dragon Endurance în cadrul misiunii denumită Crew-7. Capsula va ajunge în spaţiu cu ajutorul unei rachete SpaceX Falcon 9. Decolarea va fi la Centrul Spaţial Kennedy al NASA din Florida, sâmbătă la ora 3:27 a.m., ora Europei Centrale.

Cele mai recente prognoze meteorologice de la locul de lansare oferă o şansă de 95% ca vremea să fie suficient de bună pentru decolare.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

NASA şi SpaceX doreau să facă lansarea vineri dimineaţa, dar joi seară, oficialii şi-au schimbat planurile. NASA a dezvăluit că întârzierea de 24 de ore a fost necesară pentru a le permite inginerilor să facă ultimele verificări.

Cine sunt cei 4 astronauți trimiși de SpaceX

Cei patru astronauţi de pe Crew-7 sunt Jasmin Moghbeli de la NASA, care va fi comandantul misiunii, danezul Andreas Mogensen de la Agenţia Spaţială Europeană, Satoshi Furukawa de la Agenţia Japoneză de Explorare Aerospaţială şi rusul Konstantin Borisov de la Roscosmos.

După decolare, capsula Crew Dragon se va desprinde de racheta Falcon 9 pentru a-şi începe călătoria pe orbită. Nava spaţială va petrece mai mult de 24 de ore pe drumul spre staţia spaţială, care orbitează la aproximativ 420 de kilometri deasupra suprafeţei Pământului. Se aşteaptă ca echipajul să andocheze la staţia spaţială duminică, în jurul orei 8:39 a.m. ET.

După ce vor ajunge la bord, Moghbeli, Mogensen, Furukawa şi Borisov vor prelua controlul activităţilor de la cei şapte astronauţi aflaţi deja pe staţia spaţială. Astronauţii din misiunea SpaceX Crew-6 se află pe staţia spaţială din luna martie.

Citește și: