• Americanii au făcut un studiu în peste 700 de orașe timp de 5 ani și au descoperit că aproape jumătate din apa de la chiuvetă e contaminată cu chimicale folosite în detergenți.
  • În peste 800 de comune, apa contaminată e la ordinea zilei, iar cei aproape 3 milioane de oameni care trăiesc în ele habar nu au.
  • Nicuța Enache, antreprenor: „Noi avem de lucru foarte mult. Avem de lucrat la mentalitatea noastră”.

Americanii au făcut un studiu în peste 700 de orașe timp de 5 ani și au descoperit că aproape jumătate din apa de la chiuvetă e contaminată cu chimicale folosite în detergenți și soluții de spălat pe jos. Chimicale care provoacă cancer, spun specialiștii.

În peste 800 de comune, apa contaminată e la ordinea zilei, iar cei aproape 3 milioane de oameni care trăiesc în ele habar nu au.

Japonezii în schimb, nu au nicio problemă cu apa contaminată. De abia așteaptă s-o elibereze, în oceanul Pacific.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

La Fukushima, casa celui mai mare dezastru nuclear de după Hiroshima, autoritățile au decis că a venit momentul să verse în ocean peste un milion de tone de apă radioactivă, adică peste 500 de piscine olimpice umplute. Inițial, planul era ca apa să ajungă în Pacific peste 40 de ani.

Dar după ce șeful agenției internaționale pentru energie atomică a fost în inspecție și a spus că apa radioactivă nu va distruge viața marină, japonezii au schimbat planul și se apucă de treabă vara asta.

Lipsa controlului calității apei este doar una dintre problemele României. Antreprenoarea Nicuța Enache nu și-a pierdut optimismul și crede ca, prin mai multa implicare, putem face lucrurile sa avanseze.

„Partea plină a paharului există: Noi avem de lucru foarte mult, înainte de a repara țevi, înființa școli sau a construi spitale. Avem de lucrat la mentalitatea noastră. Ce facem? Așteptăm. Ne suflecăm mânecile și așteptăm. Nu putem să ne așteptăm ca lucrurile să pice din cer și minunile să se întâmple”, a declarat Nicuța Enache.

Analizele de calitate a apei se fac doar de câteva ori pe an. Între timp, la București, probele de apă se iau în fiecare zi. Nicuța Enache este proprietarul unui restaurant din București. Se asigură în permanență că apa pe care o folosește este sigură pentru sănătate. ,,La restaurant la mine, spre exemplu, lunar ducem apa la analize, dar și mâncarea. Să știm că este totul în regulă. Avem filtre”.

Citește și