• Istoricii și realizatorii de film din spatele Lady Sapiens: the Woman in Prehistory, o carte și un documentar francez care vor fi publicate în Marea Britanie în septembrie, spun că încearcă acum să demonteze această împărțire simplistă a rolurilor, subliniind progresele înregistrate în studiul oaselor, al mormintelor, al artei și al etnografiei, adesea ignorate în sfera publică.
  • Clișeele de astăzi, sugerează cartea, au fost formate în mare parte din cauza lipsei de interes pentru rolul femeilor în rândul pionierilor cercetării din secolul al XIX-lea.
  • Thomas Cirotteau, unul dintre documentariștii care au realizat această carte împreună cu Jennifer Kerner și Éric Pincas, a declarat că scopul nu a fost acela de a prezenta femeia preistorică – cu pielea neagră și în mare parte cu ochi albaștri – ca pe o „superfemeie”, ci de a „lărgi posibilitățile în ceea ce privește rolul ei”.

De la lucrările academice care atribuie femeilor un rol secundar față de bărbații vânători-culegători, până la portretizarea de către Raquel Welch a unei femei din peșteră îmbrăcată în bikini în filmul din 1966 „Un milion de ani înainte de Hristos”, diviziunea de gen din epoca de piatră este ferm înrădăcinată în conștiința publică.

În timp ce bărbații mergeau să vâneze mamuți lânoși, femeile, în calitate de mame sau de obiecte exploatate ale dorinței masculine, se adăposteau în peșteri de lumea violentă, conform unei concepții despre care se spune că este din ce în ce mai îndepărtată de cele mai recente cercetări, scrie The Guardian.

Istoricii și realizatorii de film din spatele Lady Sapiens: the Woman in Prehistory, o carte și un documentar francez care vor fi publicate în Marea Britanie, în septembrie, spun că încearcă acum să demonteze această împărțire simplistă a rolurilor, subliniind progresele înregistrate în studiul oaselor, al mormintelor, al artei și al etnografiei, adesea ignorate în sfera publică.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Multă vreme, preistoria a fost scrisă din punctul de vedere al bărbaților, iar atunci când erau menționate femeile, acestea erau prezentate ca niște creaturi neajutorate și speriate, protejate de vânători masculini prea puternici”, scrie Sophie de Beaune, profesor de preistorie la Universitatea Jean-Moulin-Lyon III, în prefața cărții. „De când femeile au început să intre în rândurile preistoricienilor, a apărut treptat o imagine diferită”.

Cititorul va fi poate uimit să afle că rolurile bărbaților și femeilor nu erau atât de clare, iar cooperarea dintre toți membrii grupului, indiferent de sex sau vârstă, a fost cea care le-a asigurat supraviețuirea”, mai scrie ea.

Femeile au fost trecute cu vedea de istorie

Clișeele de astăzi, sugerează cartea, au fost formate în mare parte din cauza lipsei de interes pentru rolul femeilor în rândul pionierilor cercetării din secolul al XIX-lea. Este vorba de impunerea înțelegerilor culturale ale acelei perioade asupra cercetătorilor și de o sumedenie de opere de artă, de la Dangerous Encounter și A Rape in the Stone Age (Întâlnire periculoasă și Un viol în epoca de piatră) ale lui Paul Jamin, din 1888, până la One Million Years BC (Un milion de ani înainte de Hristos) al lui Don Chaffey, care „împinge această erotizare la limită – întruchipată de sex-simbolul Raquel Welch”.

Thomas Cirotteau, unul dintre documentariștii care au realizat această carte împreună cu Jennifer Kerner și Éric Pincas, a declarat că scopul nu a fost acela de a prezenta femeia preistorică – cu pielea neagră și în mare parte cu ochi albaștri – ca pe o „superfemeie”, ci de a „lărgi posibilitățile în ceea ce privește rolul ei”.

„Ea putea să vâneze. Ea avea un rol economic foarte important. Ea putea face artă, iar legătura dintre bărbați și femei putea fi foarte respectuoasă și plină de tandrețe”, a spus el.

Concentrându-se pe perioada paleoliticului superior, de acum 10.000-40.000 de ani, cartea evidențiază gravurile găsite pe plachete de piatră în situl paleolitic de la Gönnersdorf, în Germania, reprezentând o femeie cu un port-bebe în spate, ceea ce îi permitea să aibă mâinile libere pentru vânătoare și căutarea hranei.

Documentariștii notează studii ale scheletelor care dezvăluie forța mușchilor brațelor femeilor, precum și o descoperire recentă în situl Wilamaya Patjxa din Peru a unor dovezi că oamenii vânează vânat mare.

Și femeile puteau vâna

Cinci situri funerare au fost excavate și șase indivizi au fost exhumați. Doi dintre ei au fost găsiți cu unelte de vânătoare: un bărbat de 30 de ani și o tânără femeie cu vârsta sub 20 de ani. În mormântul tinerei femei au fost așezate 24 de artefacte din piatră, cuprinzând o trusă de unelte cu tot ce era necesar pentru a vâna și a măcelări vânatul mare: șase vârfuri de proiectil, patru raclete, un cuțit și mai multe cioburi de piatră ciobite.

Zece situri din SUA din Pleistocenul târziu sau Holocenul timpuriu (între 12.000 și 8.000 î.Hr.) au dat 11 morminte în care femeile au fost înmormântate alături de arme, ceea ce sugerează că descoperirea din Peru are o semnificație mai largă.

De Beane notează în carte că importanța vânătorii de vânat mic a fost, de asemenea, subestimată de cercetători, alături de pescuit, cules de crustacee sau vânat animale marine mici, toate activități în care este posibil ca femeile să fi fost implicate.

Femeia avea rol complex în societate

A fi mamă era doar o fațetă a vieții femeilor din acea perioadă. Ele nu erau în permanență însărcinate, sugerează cea mai recentă înțelegere a dietei și a stilului de viață din acea epocă. Studiile asupra carbonului, stronțiului și calciului din oase sugerează că copiii rămâneau alăptați până la vârsta de patru ani, o practică ce reduce fertilitatea.

Vincent Balter, director al Centrului Național de Cercetare din Franța, scrie în carte: „Întrucât femeile paleolitice puteau avea copii până la vârsta de aproximativ 30 de ani, dacă spunem că alăptarea a continuat timp de doi sau trei ani, iar ele au dat naștere primului copil în jurul vârstei de 14 ani, asta ne dă un maxim de cinci sau șase nașteri pe femeie”.

De asemenea, cartea postulează că femeile obțineau un statut ridicat în cadrul comunităților lor. Situl Doamnei din Cavillon, rămășițele unei femei îngropate purtând o calotă craniană din scoici în complexul de peșteri Balzi Rossi din Italia, ar putea fi un indiciu valoros „care dezvăluie respectul pe care tribul îl avea pentru această femeie”.

Cartea a provocat controverse în lumea științifică

Documentarul care însoțește cartea în Franța a avut o audiență de 1,5 milioane de persoane atunci când a fost difuzat pe France-5, dar nu a fost lipsit de controverse.

Într-o scrisoare deschisă publicată în Le Monde în octombrie anul trecut, nouă specialiști în preistorie au scris că lucrările „elimină în mod sistematic toate elementele care ar putea sugera probabilitatea (sau chiar, simpla posibilitate) unei dominații masculine, fie că le menționează într-un mod mai mult sau mai puțin mascat, fie că le ignoră cu hotărâre”.

Cirotteau a declarat că documentarul și cartea nu au fost „militante” în ceea ce privește viața și experiența femeilor preistorice, deoarece nu există prea multe certitudini.

Rolul nostru nu este de a fi emfatic în ceea ce privește rolul bărbaților și al femeilor, ci doar de a arăta posibilitățile în activitățile și statutul lor în preistorie”.