- Luna se va vedea mai mare pe cer în seara de miercuri spre joi.
- Pe 31 august, la ora 04:34, se produce faza de Lună Plină, când Luna se vede toată noaptea pe cer.
- Cu ochiul liber, Luna va părea plină de pe 30 august până la 1 septembrie.
În această noapte ai parte de un fenomen rar: „Super Luna Albastră!”.
„Seara aceasta este una specială, Luna e un pic mai mare decât de obicei, dar lucrul acesta nu va fi observat cu ochiul liber. E bine să înțelegem că ce vedem noi, de fapt, vedem iluzia Lunii. O vedem mai mare pentru că răsare și apune. O vedem la Orizont Luna mai mare, nu o vedem pe cer. Dacă o să aveți răbdare să vă uitați când răsare și după aia, când se urcă pe cer, o să vi se pară că e mai mică când urcă pe cer, dar dacă îi faceți o fotografie, veți observa că e la fel”, a explicat Cătălin Beldea, organizator Astroshow, la Aleph News.
Aceste Super-Luni apar cam o dată la trei – patru luni, iar super-Luna de acum este a treia din 2023. Aceste „Luni albastre” (Blue Moon) sunt mai rare și apar o dată la zece ani. Ultima a fost în 2018.
„E un spectacol fascinant. Eu vă invit de la 19.30 pe Promenada, sus pe terasă, avem patru telescoape acolo. Observăm și Luna, observăm și Saturn, care e la opoziție. Iarăși e un moment prielnic pentru observații astronomice. Albastră e un termen frumos. Luna nu se colorează în albastru, dacă aveți poze albastre e din cauza senzorului de la aparat, ceva se întâmplă”, a explicat Cătălin Beldea, organizator Astroshow, la Aleph News.
Citește și
- Apple a anunțat oficial data de lansare pentru noua serie de telefoane iPhone 15. Când va avea loc evenimentul
- Comisia Europeană ar putea fi de acord cu eliminarea plafonului de 9,4% din PIB pentru pensii
- Poți vedea Superluna Albastră cu cel mai mare telescop portabil din București. Astroshow la Promenada Mall