• Dacă privești spre sud-est luni și marți, pe 4 și 5 aprilie, poți vedea spectacolul planetelor.
  • Marți, Saturn și Marte se vor apropia cel mai mult unul de celălalt, la doar o jumătate de grad distanță.
  • Venus va fi de asemenea vizibilă, a precizat NASA, în stânga jos a lui Saturn și Marte.

Săptămâna aceasta este dedicată planetelor. Marte, Saturn și Venus vor fi vizibile înainte de răsăritul soarelui și, pe măsură ce săptămâna va trece, vor părea să se apropie una de cealaltă. Săptămâna se încheie cu trioul planetar căruia i se va alătura o a patra planetă, Jupiter, care va fi vizibilă la orizontul estic, chiar înainte de răsăritul Soarelui.

Între timp, dacă priviți spre vest după apusul din fiecare seară nopți veți vedea Luna în creștere. Cerul, privit din sud-est, aduce imaginea lui Saturn și Marte una lângă cealaltă, separate de mai puțin de un grad, ceea ce reprezintă aproximativ lățimea Lunii pline.

Persoanele matinale, care se trezesc devreme, pot vedea spre sud-est cu aproximativ o oră înainte de răsăritul soarelui plenta Saturn deasupra lui Marte, tot separat de aproximativ un grad. După ce Soarele a apus veți vedea o semilună luminată cu 21% la aproximativ 3° de strălucitorul roi stelar Pleiade.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În următoarele câteva dimineți, poți privi cum Marte își mărește distanța față de Saturn, în timp ce pare să se apropie de Venus. Cu toate acestea, dacă aștepți până cu puțin înainte de răsăritul soarelui, vei putea vedea planeta gigantică Jupiter culminând deasupra orizontului chiar înainte de a fi înghițită de zorii care se adună. Va deveni mult mai strălucitoare pe măsură ce se va ridica mai sus pe cer în restul lunii aprilie.

Este, de asemenea, o Lună de Primul Pătrar astăzi, astfel încât satelitul nostru natural va părea a fi luminat în proporție de 50%. Stelele de iarnă din Taurus și Orion se scufundă spre vest la lăsarea întunericului.