- Modulul japonez de pe Lună a reuşit să treacă peste noaptea lunară.
- Anunţul a fost făcut de agenţia spaţială Jaxa.
- A fost o provocare tehnologică, susţin specialiştii.
Modul fabricat în Japonia a supravieţuit nopţii lunare aspre. Este vorba despre o perioadă fără soare, echivalentă ca întindere cu două săptămâni terestre.
„Aseară, a fost trimisă o comandă către SLIM şi am primit un răspuns”, a anunţat agenţia spaţială japoneză pe X.
În locul în care a aselenizat aparatul japonez temperaturile pot urca peste 100°C la prânz şi pot coborî până la -130°C în timpul nopţii.
„Veştile că SLIM s-a repornit după noaptea rece lunară este semnificativă. Supravieţuirea nopţii lunare este una dintre provocările tehnologice cheie care trebuie depăşite dacă dorim să stabilim misiuni robotice sau umane de lungă durată pe Lună”, a spus Simeon Barber de la o universitate britanică, scrie BBC.
După aselenizarea de pe 20 ianuarie, Agenţia Japoneză de Explorare Aerospaţială (Jaxa) a pierdut contactul cu modulul trimis pe Lună. Celulele solare ale aparatului au fost îndreptate greşit şi nu au mai putut genera energie chiar în momentul aselenizării. Nava a funcţionat cu baterii timp de câteva ore, înainte ca specialiştii să decidă să o oprească pentru a permite o posibilă recuperare a energiei electrice atunci când unghiul de lumină de la Soare se schimba.
După ce au reuşit să repornească modulul, Jaxa a obţinut primele fotografii de pe suprafaţa Lunii. În continuare, aparatul va analiza compoziţia rocilor în căutarea de indicii despre originea Lunii.
Modulul a aterizat la marginea unui crater ecuatorial cunoscut sub numele de Shioli. Jaxa a descris-o drept o „aterizare precisă fără precedent”. Noua tehnologie de aterizare ar putea fi folosită şi la misiunile din viitor. Anterior doar SUA, URSS, China şi India au reuşit să facă aselenizări.
Citește și