- NASA și-a amânat planurile de a trimite oameni pe Lună.
- Misiunea Artemis III, care urma să aducă patru astronauți lângă polul sud lunar, va fi amânată până în 2026.
- NASA: „Ne întoarcem pe Lună într-un mod în care nu am mai făcut-o niciodată. Siguranța astronauților noștri este prioritatea principală”.
NASA și-a amânat planurile de a trimite oameni pe Lună, după ce întârzierile au afectat programul extrem de ambițios Artemis. Programul urmărește să aducă navete spațiale pe suprafața lunară pentru prima dată în jumătate de secol, scrie The Guardian.
Agenția spațială americană a anunțat că misiunea Artemis III, care are ca scop aterizarea a patru astronauți în apropierea polului sud lunar, va fi amânată până în septembrie 2026. Artemis II, o expediție de 10 zile pentru a trimite un echipaj în jurul Lunii și înapoi, va fi amânată până în septembrie 2025.
Declarațiile NASA
NASA a declarat că aceste întârzieri vor permite echipelor sale să lucreze la provocările de dezvoltare asociate programului. Programul are ca parteneri companii private, inclusiv SpaceX a lui Elon Musk și Lockheed Martin, și care utilizează unele nave spațiale și tehnologii în mare parte netestate.
„Ne întoarcem pe Lună într-un mod în care nu am mai făcut-o niciodată. Siguranța astronauților noștri este prioritatea principală a NASA”, a declarat administratorul NASA, Bill Nelson.
Washingtonul vrea să stabilească o prezență umană pe termen lung în afara orbitei terestre. Inclusiv construirea unei tabere de bază lunare, precum și a unei stații spațiale care să se învârtă în jurul Lunii. Planurile sale finale sunt de a trimite oameni pe Marte, dar a decis să se întoarcă mai întâi pe Lună pentru a învăța mai multe despre spațiul cosmic.
Amânarea următoarelor misiuni va oferi companiilor private, cum ar fi Axiom Space, care proiectează costumele spațiale, mai mult timp pentru a-și dezvolta tehnologia.
SpaceX are sarcina de a dezvolta un modul de aterizare pe Lună, care va zbura spre Lună fără echipaj și apoi va întâmpina astronauții pe orbită. Cu toate acestea, sistemul Starship al companiei rămâne în primele faze de testare. Două zboruri au fost lansate cu succes, dar au explodat la altitudine. SpaceX spune că eșecul face parte din procesul de dezvoltare.
Întârzierile nu sunt o surpriză
Jeffrey Alan Hoffman, fost astronaut NASA și profesor de aeronautică și astronautică la MIT, a declarat că întârzierea nu este o surpriză. Mai sunt multe lucruri care trebuie făcute.
Astrofizicianul a declarat că a fost frustrant, dar nu neașteptat să vedem întârzierile, care, în opinia sa, se datorează bugetului relativ mic al NASA. Asta în comparație cu cursa spațială din anii 1960 și 1970, când Washingtonul a trimis oameni pe Lună pentru prima și ultima dată în cadrul Apollo.
„Bugetul Nasa pentru Apollo a fost uriaș. Am avut 400.000 de oameni care au lucrat la proiectul Apollo. Nasa nu are nici pe departe acest nivel sau resurse acum”, a spus el. „Nu vor lansa până când nu vor fi pregătiți. Siguranța echipajului este primordială”.
Citește și
- „Dry January” devine cel mai popular trend la început de an. Nu trebuie să consumi alcool
- Studioul Marvel de la Disney e acuzat de „wokeism”: Eroina din serialul „Echo” e ameridiană, surdă și fără un picior
- New year, new me. Doar 3 din 10 români sunt optimiști și cred că o viață mai bună îi așteaptă în noul an