• NASA a anunţat că a încheiat un parteneriat cu Pentagonul pentru a dezvolta o rachetă propulsată cu energie nucleară cu scopul de a trimite oameni pe Marte.
  • „Cu ajutorul acestei tehnologii, astronauţii vor putea să călătorească spre şi dinspre spaţiul îndepărtat mai repede ca oricând” , a adăugat Bill Nelson într-un comunicat.
  • NASA a efectuat deja teste cu o rachetă nucleară în urmă cu peste 50 de ani, însă acel proiect a fost întrerupt din cauza reducerilor bugetare şi a tensiunilor din timpul Războiului Rece.

NASA a anunţat marţi că a încheiat un parteneriat cu Pentagonul pentru a dezvolta o rachetă propulsată cu energie nucleară cu scopul de a trimite oameni pe planeta Marte, potrivit Le Figaro.

Administratorul general al agenţiei spaţiale americane, Bill Nelson, a a anunţat că NASA s-a asociat cu agenţia de cercetare din cadrul armatei Statelor Unite, DARPA, pentru a dezvolta şi a testa o tehnologie avansată de propulsie nucleară termică începând din 2027″ .

Cu ajutorul acestei tehnologii, astronauţii vor putea să călătorească spre şi dinspre spaţiul îndepărtat mai repede ca oricând” , o capacitate necesară pentru realizarea unor misiuni cu echipaj uman către planeta Marte, a adăugat Bill Nelson într-un comunicat.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

DARPA, divizia ştiinţifică a armatei americane, se află la originea multor inovaţii din secolul al XX-lea, inclusiv a internetului.

Potrivit NASA, o rachetă cu propulsie nucleară termică ar putea fi de trei-patru ori mai eficientă decât rachetele cu combustibil clasic şi ar reduce timpul călătoriilor spaţiale, un element esenţial pentru ca oamenii să poată ajunge pe Planeta Roşie.

În cazul unei rachete cu propulsie nucleară termică, un reactor nuclear cu fisiune produce temperaturi foarte înalte.

Acea căldură este transferată unui combustibil lichid, transformat în gaz, care, la fel ca în cazul unei rachete convenţionale, este expulzat într-o duză pentru a furniza forţă de propulsie.

„DARPA şi NASA au o istorie îndelungată de colaborări fructuoase” , a declarat directoarea agenţiei militare de cercetare, Stefanie Tompkins, care a dat ca exemplu racheta Saturn V, utilizată în timpul misiunilor Apollo spre Lună.

Dezvoltarea acestui nou tip de lansator spaţial va fi crucială pentru a transporta într-o manieră mai rapidă şi mai eficientă materiale pe Lună şi, în continuare, oameni pe planeta Marte” , a adăugat ea.

NASA a efectuat deja teste cu o rachetă nucleară în urmă cu peste 50 de ani, însă acel proiect a fost întrerupt din cauza reducerilor bugetare şi a tensiunilor din timpul Războiului Rece.