• Oamenii de ştiinţă au stabilit un nou record legat de cantitatea de energie eliberată într-o reacţie de fuziune susţinută.
  • Deşi experimentul a eliberat energie de fuziune pentru doar cinci secunde, combustibilul s-a demonstrat că poate fi ars într-o manieră durabilă.
  • Experimentul a fost văzut drept o etapă majoră pe drumul către fuziunea ce poate deveni o sursă de energie viabilă și durabilă.

Perspectiva valorificării puterii stelelor s-a apropiat cu un pas de realitate, după ce oamenii de ştiinţă au stabilit un nou record legat de cantitatea de energie eliberată într-o reacţie de fuziune susţinută.

Cercetătorii de la Joint European Torus (JET) au generat 59 de megajouli de căldură – echivalentul a aproximativ 14 kg de trinitrotoluen (n.r. substanță solidă, galbenă, cristalină, obținută din toluen și folosită ca exploziv cu care se încarcă proiectilele de artilerie), în timpul unei explozii de fuziune ce a durat cinci secunde. Recordul anterior fusese stabilit în 1997, generându-se la acel moment aproximativ 21,7 de megajouli.

Operaţiunea anunţată miercuri este rezultatul a mai bine de două decenii de teste şi perfecţionări la Centrul Culham pentru Energie de Fuziune şi a fost salutat drept o „etapă majoră” pe drumul către fuziunea ce poate devine o sursă de energie viabilă şi durabilă, având emisii scăzute de carbon.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cu aceste rezultate de referinţă, am făcut un pas uriaş către cucerirea uneia dintre cele mai mari provocări ştiinţifice şi de inginerie. Este clar că trebuie să facem schimbări semnificative pentru a aborda efectele schimbărilor climatice, iar fuziunea oferă atât de mult potenţial.”, a spus directorul executiv al Autorităţii pentru Energie Atomică din Marea Britanie și profesorul Ian Chapman, citat de The Guardian.

Prin fuziune, are loc un experiment premergător energiei durabile

JET este un dispozitiv în formă de gogoaşă şi conţine plasme sau gaze puternic ionizate, care sunt încălzite la 150 grade Celsius, de zece ori mai fierbinţi decât centrul soarelui. La temperaturi atât de extreme, nucleele atomice pot fuziona împreună pentru a forma noi elemente şi a elibera cantităţi mari de energie. Aceleaşi reacţii de fuziune alimentează soarele, însă la nişte temperaturi considerabil mai scăzute.

Dr. Mark Wenman, cercetător la Imperial College London, a spus că, deşi experimentul a eliberat energie de fuziune pentru doar cinci secunde, combustibilul s-a demonstrat că poate fi ars într-o manieră durabilă.

Cinci secunde nu sună prea mult, dar dacă îl poţi arde timp de cinci secunde, probabil că îl poţi stabiliza şi îl poţi menţine arzând multe minute, ore sau chiar zile. Este o piatră de hotar majoră în drumul spre a demonstra că fuziunea este o sursă de energie viabilă şi durabilă pentru viitor.”, a declarat cecetătorul din cadrul Imperial College London, dr. Mark Wenman.

Profesorul Ian Fells, de la Universitatea din Newcastle, a declarat că eliberarea record de energie de fuziune a fost „un reper” pentru cercetare. Acesta a spus că „rămâne la latitudinea inginerilor să traducă acest lucru în electricitate fără carbon şi să atenueze problema schimbărilor climatice.”