• O specie de fluturi, dată dispărută în Marea Britanie de mai bine de jumătate de secol, a fost redescoperită, în timp ce se înmulțea pe un domeniu din West Sussex.
  • Fluturii cu carapace de broască țestoasă se hrănesc cu o varietate de copaci, inclusiv ulm, plop, salcâm și pomi fructiferi și nu se știe cu exactitate de ce a dispărut specia în secolul XX.
  • Fluturii cu carapace de broască țestoasă sunt, din nou, în creștere pe continent din cauza schimbărilor climatice.

O specie de fluturi, dată dispărută în Marea Britanie de mai bine de jumătate de secol, a fost redescoperită în timp ce se înmulțea pe un domeniu din West Sussex.

Fluturele cu carapace de broască țestoasă, așa cum este recunoscut, a dispărut, în mod misterios, în urmă cu mai bine de 50 de ani, dar, săptămâna aceasta, a putut fi observat, pentru prima dată, în parcul safari Knepp, din West Sussex.

„Acest fluture este încă oficial dispărut, dar dovezile sugerează că revine”, a declarat biologul Matthew Oates. „Este o specie de mărăciniș și, din punct de vedere istoric și cultural, s-a făcut tot ce s-a putut pentru a-l elimina din mediul rural. La Knepp există, însă, un tufiș ideal pentru această specie”.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

O altă colonie a fost descoperită într-o vale din East Sussex.

Fluturii cu carapace de broască țestoasă se hrănesc cu o varietate de copaci, inclusiv ulm, plop, salcâm și pomi fructiferi și nu se știe cu exactitate de ce a dispărut specia în secolul XX.

Printre teorii se numără faptul că populațiile au fost atacate de paraziți, de boala olandeză a ulmului și de pierderea livezilor și a tufișurilor, cum ar fi salcâmul, care au fost eliminate din păduri atunci când au fost plantate conifere.

Specia a fost văzută ultima dată la sfârșitul anilor 1940

Fluturele a fost văzut, ultima dată, la sfârșitul anilor 1940. Începând cu anii 1950, au fost observate, doar ocazional, exemplare de fluturi individuali, adesea în apropierea coastei Dorset, ceea ce sugerează că unii fluturi au sosit de peste mări fără să se înmulțească.

Potrivit lui Oates, fluturii cu carapace de broască țestoasă sunt, din nou, în creștere pe continent – posibil din cauza schimbărilor climatice – și un număr tot mai mare de exemplare traversează acum Canalul Mânecii pentru a ajunge pe coasta de sud.

Fluturii adulți apar în iulie și dispar, apoi, pentru a hiberna, nu se împerechează până în primăvara următoare.

„Trebuie să vină mulți dintre ei pentru ca ei să și găsească un partener și trebuie să aibă o strategie foarte sofisticată de căutare a partenerului”, a spus Oates. „Mai avem multe de învățat despre acest fluture.”

A fost un sezon generos pentru fauna sălbatică la Knepp, cu un număr record de privighetori, înregistrat pe domeniu în această vară, alături de un număr record de nouă cuiburi de berze, care au fost reintroduse și au atras deja alte berze sălbatice de pe continent.

Isabella Tree, proprietar al parcului safari împreună cu soțul ei, Charlie Burrell, de mai bine de 20 de ani, a declarat: „Întotdeauna credem că trebuie să intervenim și să aducem lucrurile înapoi, dar din nou și din nou vedem că este vorba doar de habitat și de oferirea spațiului în natură, iar multe specii se pot întoarce de la sine.”