Oamenii de știință au descoperit că licuricii își sincronizează sclipirile

• Licuricii își sincronizează strălucirile nocturne.
• Roiurile de licurici sincronizate sunt mai degrabă ca gheața topită, spune fizicianul Raphael Sarfati.
• Oamenii de știință din secolul XX au respins fenomenul, punându-l pe seama bufelor de vânt sau a pleoapelor tremurânde ale persoanelor, potrivit unei analize din 1935.

Licuricii își sincronizează strălucirile nocturne. Aceste roiuri sincronizate de licurici sunt mai degrabă ca gheața topită, sau cel puțin așa susține fizicianul Raphael Sarfati. Gheața rămâne în stare solidă până se încălzește la o anumită temperatură și devine lichidă. În același mod, roiul de licurici dezlănțuit va clipi lanternele din abdomenul lor în mod aleatoriu. Atingând o anumită densitate, licuricii își sincronizează strălucirile când încep să clipească la unison.

„Peste acest prag, este o sincronizare aproape perfectă”, ca valuri de lumină coordonate și ritmice, a declarat Dr. Sarfati, asociat postdoctoral la Universitatea din Colorado, Boulder.

Sincronizarea spontană a anumitor specii de licurici, cum ar fi Photinus carolinus din Great Smoky Mountains din Carolina de Nord, i-a nedumerit multă vreme pe oamenii care au observat un ritual de împerechere atipic, unde masculii care sclipesc se străduiesc să atragă atenția femelelor de la nivelul solului. Acest fenomen a fost respins în secolul al XX-lea și a fost pus pe seama bufelor de vânt sau chiar a pleoapelor tremurânde ale persoanelor, potrivit unei analize din 1935 din Science.

În ultimii 50 de ani, specialiștii au colectat observații anecdotice ale acestor sclipiri unificate, însă nu au adunat destule date empirice pentru a studia cu exactitate mecanismele de sincronizare a licuricilor.

Acum, Dr. Safarti și Orit Peleg, fizician și profesor asistent, de asemenea la Universitatea din Colorado, au filmat hoardele de împerechere ale corolinus și au cartografiat modelele lor de clipire în spațiul tridimensional. Cercetările lor, publicate în revista Science Advance, se adaugă la dovezile că insectele își sincronizează sclipirile, ceea ce ar putea determina coordonarea.

„Apreciez munca experimentală excelentă realizată de autori”, a scris Gonzalo Marcelo Ramirez Avila, un cercetător care studiază sincronizarea la Universitatea Superioară San Andres din La Paz, Bolivia, care nu a fost implicat în cercetare.

„Descoperirile confirmă ceea ce am văzut cu ochii mei în sălbăticie în ultimii 30 de ani de muncă pe teren”, a declarat Lynn Frierson Faust, autoarea cărții „Fireflies, Glow-worm, and Lightning Bugs”, cunoscută sun numele de Lightning Bug Lady of Tennessee.

Totodată, Dr. Peleg a aflat pentru prima dată despre fenomen în cadrul unui curs de fizică, când insectele au fost oferite ca exemplu de sincronizare în natură. Când Dr.Peleg și-a început propriul laborator, a știut că aceasta era șansa de a studia licuricii.