Specialiștii în neuroștiințe au explicat ce se întâmplă în creierul câinelui tău atunci când îi vorbești

• Cercetări anterioare au descoperit că patrupezii pot potrivi vocile umane cu expresiile. Atunci când li se redă un clip audio cu o doamnă care râde, de exemplu, ei se vor uita adesea la o fotografie a unei femei zâmbitoare.
• Astfel, în noul studiu, Anna Bálint, cercetător în neuroștiințe canine la Universitatea Eötvös Loránd, a apelat la o electroencefalogramă, care poate măsura undele cerebrale individuale.
• Oamenii de știință au atașat electrozi la capul fiecărui câine pentru a înregistra răspunsul creierului acestuia – o sarcină deloc ușoară, se pare.

Un nou studiu susține ceea proprietarii de câini bănuiau de mult timp: Creierul câinilor procesează diferit vocalizările umane și canine, sugerând că au evoluat pentru a ne recunoaște vocile de la ale lor, scrie Science.org.

„Faptul că câinii folosesc doar informații auditive pentru a distinge între sunetele umane și cele ale câinilor este semnificativ”, spune Jeffrey Katz, cercetător în neuroștiințe cognitive la Universitatea Auburn, care nu este implicat în lucrare.

Cercetări anterioare au descoperit că patrupezii pot potrivi vocile umane cu expresiile. Atunci când li se redă un clip audio cu o doamnă care râde, de exemplu, ei se vor uita adesea la o fotografie a unei femei zâmbitoare.

Dar modul exact în care creierul canin procesează sunetele nu este clar. RMN-ul a arătat că anumite regiuni ale creierului câinelui sunt mai active atunci când un cățeluș aude un alt câine care scâncește sau latră. Dar aceste imagini nu pot dezvălui cu exactitate când neuronii din creier se activează și dacă se activează în mod diferit ca răspuns la diferite zgomote.

Cum s-a desfășurat studiul

Astfel, în noul studiu, Anna Bálint, cercetător în neuroștiințe canine la Universitatea Eötvös Loránd, a apelat la o electroencefalogramă, care poate măsura undele cerebrale individuale.

Ea și colegii ei au recrutat 17 câini de familie, inclusiv mai mulți border collie, golden retriever și un ciobănesc german, care au fost învățați în prealabil să stea nemișcați timp de câteva minute la rând.

Oamenii de știință au atașat electrozi la capul fiecărui câine pentru a înregistra răspunsul creierului acestuia – o sarcină deloc ușoară, se pare. Spre deosebire de nodul osos al oamenilor, capul câinilor are o mulțime de mușchi care pot împiedica o citire clară, spune Bálint.

Cercetătorii au redat apoi clipuri audio cu vocalize umane și canine. Sunetele umane au inclus doar vocalize care nu sunt legate de limbaj, cum ar fi bâlbâiala bebelușilor, râsul și tusea, în timp ce sunetele câinilor au inclus adulmecarea, gâfâitul și lătratul.

Fiecare sunet a fost clasificat ca transmițând fie o emoție „pozitivă”, fie una „neutră”, în funcție de contextul în care au fost emise, cum ar fi urletul entuziasmat al unui câine care se joacă cu o minge. (Cercetătorii nu au inclus niciun sunet „negativ” pentru a nu speria cățeii).

Pentru fiecare dintre zgomote, câinii au experimentat o schimbare a undelor cerebrale în primele 250 până la 650 de milisecunde. În creierul uman, diferențele de semnal din acest interval de timp sunt asociate cu motivația și luarea deciziilor.

Cum procesează un câine sunetele?

Acest lucru sugerează pentru Bálint și coautorii săi că puii încearcă să își dea seama cine sau ce emite sunetul – și cum să răspundă. Creierul câinilor nu a produs niciun semnal semnificativ în primele 250 de milisecunde, perioada de timp în care oamenii tind să proceseze calitățile sunetului, cum ar fi înălțimea sau tonul. Acest lucru sugerează, potrivit lui Bálint, că patrupezii nu au observat pur și simplu că vocile sunau diferit.

Mai mult, atunci când undele cerebrale ale câinilor au atins vârful în intervalul de 250 până la 650 de milisecunde, acestea s-au declanșat diferit în funcție de persoana pe care o ascultau. Undele erau mai pozitive din punct de vedere electric ca răspuns la vocalizările umane și mai negative din punct de vedere electric ca răspuns la sunetele canine, au raportat cercetătorii în Royal Society Open Science.

Bálint subliniază că „pozitiv” și „negativ” se referă în acest caz la schimbarea tensiunii electrice a creierului, și nu la intensitatea semnalului sau la preferința cățelului de a auzi un sunet în detrimentul altuia. Dar diferența de voltaj între undele declanșate de sunetele umane și cele declanșate de sunetele câinilor a fost evidentă, spune ea. Creierul câinilor procesează cele două tipuri de sunete în moduri diferite, dar încă nu se știe exact cum.

Cercetătorii doresc să își extindă studiul

Unele dintre sunetele folosite de cercetători erau în mod clar specifice unei specii, cum ar fi un lătrat sau un râs, spune Rochelle Newman, care studiază modul în care câinii și oamenii procesează limbajul la Universitatea din Maryland, College Park. Dar alte vocalize din studiu ar putea să nu fie atât de ușor de analizat. „Nu știu dacă se poate face distincția acustică între căscaturile umane și cele ale câinilor”, spune ea. Dacă nu sunt, atunci câinii ar putea distinge sunetele pe baza altor criterii suplimentare.

Dar Katz spune că datele sunt solide și importante. Cunoașterea modului în care câinii procesează sunetele ar putea, printre altele, să ajute experții canini să antreneze mai bine câinii de serviciu sau de muncă.

Bálint ar dori să testeze modul în care creierul câinilor reacționează la alte tipuri de stimuli, dar nu înainte de a repeta acest experiment cu mai mulți câini. „Ar trebui să dresezi mai mulți câini să stea complet nemișcați timp de cel puțin 7 minute”, explică ea.