• Un studiu recent a constatat că apa de ploaie nu mai poate fi consumată în siguranță nicăieri pe Pământ.
  • Cercetătorii au descoperit că apa nu mai este sigură din cauza prezenței unor substanțe chimice veșnice, care au fost găsite în locuri îndepărtate precum Antarctica.
  • Potrivit studiului, apa de ploaie conține substanțe per- și polifluoroalchilice (PFAS), substanțe chimice create de om și utilizate în diverse produse de consum și industriale.

Apa de ploaie de pe Terra este improprie consumului din cauza prezenţei substanţelor chimice toxice peste nivelurile recomandate, potrivit unui studiu recent realizat de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Stockholm, scrie presa din străinătate.

,,Nu există niciun loc pe Pământ unde apa de ploaie să fie sigură pentru băut, conform datelor pe care le-am utilizat„, a declarat Ian Cousins, profesor la Universitatea din Stockholm şi autor principal al studiului, publicat în revista Environmental Science and Technology.

Echipa sa a analizat date compilate din 2010 şi a arătat că ,,chiar şi în Antarctica sau pe platoul tibetan, nivelurile (de substanţe chimice toxice) prezente în apa de ploaie sunt peste cele recomandate de Agenţia pentru Protecţia Mediului din Statele Unite ale Americii„, a adăugat el.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Considerate în mod normal neatinse, ambele regiuni au niveluri de PFAS (substanţe perfluoroalchilate şi polifluoroalchilate) ,,de 14 ori mai mari” decât recomandările EPA privind apa potabilă.

– Planeta este ,,contaminată în mod ireversibil” –

Cunoscute mai frecvent sub denumirea de ,,substanţe chimice eterne” deoarece se dezintegrează extrem de lent, PFAS, prezente iniţial în ambalaje, şampoane şi chiar în produsele de machiaj, s-au răspândit în mediul înconjurător, inclusiv în apă şi în aer.

Odată ingerate, PFAS se acumulează în organism.

Potrivit unor studii, expunerea la PFAS poate avea efecte asupra fertilităţii. De asemenea, poate duce la riscuri crescute de obezitate sau anumite tipuri de cancer (de prostată, rinichi şi testicule) şi la creşterea nivelului de colesterol.

EPA a scăzut recent pragul PFAS recomandat după ce a descoperit că aceste substanţe chimice ar putea avea un impact asupra răspunsului imunitar al copiilor la vaccinuri, a afirmat Ian Cousins.

Potrivit lui Ian Cousins, PFAS sunt acum ,,atât de persistente” şi omniprezente încât nu vor dispărea niciodată de pe Pământ.

,,Am făcut planeta inospitalieră vieţii umane, contaminând-o ireversibil, astfel încât nimic să nu mai fie curat”, a mai spus el.

,,Am depăşit o limită planetară„, a mai spus Cousins, referindu-se la un model care permite evaluarea capacităţii Pământului de a absorbi impactul activităţii umane.