STUDIU. „Fantomele” amintirilor uitate pot rămâne în creier. Cercetătorii au recuperat amintiri la musculițe de oțet și au observat cum pot apărea amintirile false

• Cercetătorii au descoperit la musculițele de oțet o „urmă de memorie silențioasă”, care persistă după ce amintirea pare uitată.
• Recrearea unor elemente ale contextului original, precum textura și iluminarea, a permis recuperarea amintirii.
• Cercetătorii au observat și formarea unor amintiri false, prin căi neuronale diferite de cele implicate în recuperarea amintirilor reale.
• Memoria musculițelor de oțet nu funcționează identic cu memoria umană, iar studiul nu demonstrează că amintirile uitate ale oamenilor funcționează prin exact același mecanism.

Unele amintiri uitate seamănă mai puțin cu un fișier șters dintr-un computer și mai mult cu o carte prăfuită, ascunsă printre rafturile unei biblioteci vechi. Nu mai sunt ușor de găsit, dar, în condițiile potrivite, pot reveni. Cel puțin asta arată un nou studiu realizat pe musculițe de oțet (Drosophila melanogaster) și publicat în Nature Neuroscience.

Cercetătorii au descoperit că, inclusiv după ce o amintire nu mai poate fi accesată, aceasta poate persista într-o stare ascunsă în creierul musculițelor și poate fi reactivată de indiciile potrivite.

Există însă și un risc: procesul prin care o amintire uitată revine poate genera și amintiri false.

Studiul a fost condus de cercetătorii Wenbin Yang, Benedetta Zattera și Miguel Pavão-Delgado, de la Friedrich Miescher Institute for Biomedical Research din Elveția.

„Am descoperit la Drosophila că amintirile uitate pot persista sub forma unor urme de memorie silențioase în circuite care nu au capacitatea de a ghida comportamentul”, scriu cercetătorii.

„Concluzionăm că trecerea între stările de memorie silențioasă și activă previne pierderea informațiilor și stabilește un sistem de memorie condiționat, care permite creierului să prioritizeze în mod flexibil recuperarea amintirilor pe baza experiențelor recente”, adaugă aceștia.

Cum au reușit cercetătorii să recupereze amintirile

Memoria nu este perfectă. Unele amintiri se estompează în timp, în timp ce altele rămân ascunse până când anumite indicii le readuc la suprafață.

Cercetările anterioare arată că unele amintiri pot dispărea definitiv, în timp ce altele rămân într-o stare inaccesibilă și pot reveni cu ajutorul unor indicii. Problema este că aceleași indicii pot și distorsiona amintirea, în special atunci când apar întrebări sugestive.

„Procesele neuronale care guvernează recuperarea amintirilor reale și formarea amintirilor false rămân insuficient înțelese”, scriu cercetătorii în studiul publicat în Nature Neuroscience, citat de The Independent și Science Alert.

Pentru a înțelege procesele neuronale din spatele recuperării amintirilor, cercetătorii elvețieni au antrenat musculițele să asocieze un anumit miros cu șocuri electrice ușoare.

Imediat după antrenament, musculițele au evitat mirosul respectiv. După aproximativ 24 de ore, comportamentul de evitare a dispărut, iar amintirea părea uitată.

Când cercetătorii au recreat mediul original în care a avut loc antrenamentul și au expus musculițele la același miros, amintirea neplăcută a reapărut, iar acestea au început din nou să evite mirosul.

Mirosul singur nu a fost însă suficient. Indiciul a funcționat numai atunci când cercetătorii au recreat elemente importante ale experienței originale, inclusiv textura și iluminarea camerei.

Rezultatele sugerează că elementele contextuale joacă un rol important în recuperarea memoriei. Astfel, amintirea nu pare doar „redată”, ci este reconstruită.

O urmă „silențioasă” a amintirii a rămas în creier

Când au analizat activitatea centrilor de memorie din creierul musculițelor, cercetătorii au observat că modelul inițial de activitate neuronală asociat amintirii s-a estompat în timp.

O urmă „silențioasă” a amintirii a rămas însă în alte grupuri de neuroni care, în mod normal, nu influențează comportamentul.

Cercetătorii o numesc „urmă de memorie silențioasă”.

Această urmă a putut fi reactivată cu ajutorul indiciilor potrivite. Când toate aceste indicii s-au aliniat, activitatea a revenit în neuronii implicați în comportamentul de evitare, iar amintirea a putut influența din nou comportamentul musculițelor.

„Din această stare silențioasă, indiciile readuc exprimarea memoriei prin restabilirea urmei originale a memoriei”, scriu cercetătorii.

Cercetătorii consideră că creierul nu mută pur și simplu amintirea uitată dintr-un grup de neuroni în altul. În schimb, ar crea încă de la început două versiuni ale amintirii: una care influențează imediat comportamentul și alta care rămâne ascunsă.

Pe măsură ce prima urmă se estompează, versiunea ascunsă se consolidează și permite recuperarea ulterioară a informației atunci când apar condițiile potrivite.

Recuperarea poate produce și amintiri false

Procesul de recuperare nu este însă întotdeauna precis.

În timpul antrenamentului, musculițele au fost expuse și unui al doilea miros, care nu a fost asociat cu șocurile electrice.

Când cercetătorii au folosit ulterior acest miros inofensiv drept indiciu pentru recuperarea memoriei, musculițele au început să-l evite ca și cum ar fi fost asociat cu șocul.

Practic, acestea au format o amintire falsă.

„Manipularea indiciilor poate distorsiona recuperarea, ducând la formarea unor amintiri false”, explică cercetătorii.

Echipa a constatat că mecanismele neuronale implicate în formarea amintirii false au fost diferite de cele utilizate pentru recuperarea amintirii reale.

Rezultatele sugerează că, cel puțin în cazul musculițelor de oțet, creierul poate procesa amintirile recuperate și pe cele distorsionate prin circuite neuronale distincte.

„Recuperarea amintirilor uitate este o sabie cu două tăișuri. Deși redobândirea accesului la informațiile uitate poate fi avantajoasă, recuperarea țintită a memoriei implică riscul generării unor amintiri false”, arată rezumatul studiului din Nature Neuroscience.

Memoria musculițelor de oțet nu funcționează identic cu memoria umană, iar studiul nu demonstrează că amintirile uitate ale oamenilor funcționează prin exact același mecanism. Rezultatele oferă însă un model pentru a înțelege modul în care recuperarea informațiilor stocate poate depinde de context.

„Împreună, aceste descoperiri sugerează că amintirile uitate pot reapărea printr-un proces de reconstrucție”, concluzionează cercetătorii.