STUDIU. Oamenii de știință au demonstrat că dragostea… nu există!

• Un nou studiu sugerează că oxitocina nu este principalul sau singurul motor al unor activități precum stabilirea parteneriatului sau alăptarea.
• Oxitocina este doar o parte dintr-un set de factori genetici care controlează comportamentul social.
• Cercetătorii speră să investigheze ce alți hormoni și receptori pot fi implicați în comportamente precum împerecherea.

Oxitocina, „hormonul iubirii”, a fost considerat mult timp cheia comportamentelor, inclusiv al împerecherii cu un partener și al creșterii puilor, însă un nou studiu efectuat pe rozătoarele de preerie ridică îndoieli.

Cercetările au descoperit că rozătoarele crescute pentru a nu avea receptori funcționali pentru oxitocină erau totuși capabile să formeze perechi puternice, să aibă pui și să alăpteze – toate comportamentele despre care se credea anterior că depind de acest hormon. Rozătoarele de preerie sunt unul dintre puținele mamifere care se împerechează pe viață și sunt adesea folosite pentru a studia comportamentele sociale, cum ar fi formarea de perechi la animale.

În cadrul studiilor anterioare, rozătoarele cărora li s-au administrat medicamente care au oprit procesarea oxitocinei nu au mai format perechi, iar mamele nu au reușit să producă lapte pentru puii lor. Psihiatrul Devanand Manoli și neurobiologul Nirao Shah au produs șoareci de preerie modificați genetic fără receptori de oxitocină funcționali, iar apoi au observat cum se comportau masculii și femelele mutante. Spre șocul lor, se pare că vulpile mutante nu au întâmpinat dificultăți în a se împerechea cu parteneri care nu au suferit modificări genetice, iar femelele mutante puteau naște și alăpta puii, spre deosebire de cele din studiile cu medicamente.

„Am fost cu siguranță surprinși”, a declarat Manoli, profesor asistent la Universitatea din California, San Francisco. Rezultatele sugerează că oxitocina nu este principalul sau singurul motor al unor activități precum stabilirea parteneriatului sau alăptarea, a spus el.

„Ceea ce dezvăluie genetica este că nu există un „punct unic de eșec” pentru comportamente care sunt atât de critice pentru supraviețuirea speciei”, a declarat el pentru AFP.

Comportamente foarte complexe

Totuși, acest lucru nu înseamnă că nu există diferențe. Unii masculi mutanți care s-au împerecheat cu femele obișnuite nu au manifestat agresivitate față de femelele care se împerechează între ele, așa cum ar fi de așteptat în mod normal. Și în timp ce femelele mutante produceau și alăptau puii, unele aveau mai puțini pui decât omologii lor, iar mai puțini dintre puii lor au supraviețuit până la înțărcare, explică lucrarea publicată vineri în revista Neuron.

De asemenea, puii născuți de mamele mutante au avut tendința de a cântări mai puțin, ceea ce sugerează că nu au fost capabili să alăpteze la fel de eficient. Studiul a implicat doar împerecherea de șoareci mutanți cu parteneri „de tip sălbatic”, iar cercetătorii au spus că împerecherile cu doi parteneri mutanți ar putea produce rezultate diferite. Totuși, în ansamblu, descoperirile sugerează o imagine diferită a rolului oxitocinei în mai multe comportamente importante. Acest lucru s-ar putea datora faptului că animalele crescute fără receptori au dezvoltat „alte căi compensatorii” care le-au ajutat să se împerecheze și să alăpteze, a declarat Shah, profesor la Universitatea Stanford.

Dar cercetătorii sugerează că acest lucru înseamnă probabil că oxitocina este doar o parte dintr-un set de factori genetici care controlează comportamentul social. „Ceea ce cred că studiile noastre dezvăluie este că există mai multe căi care reglează aceste comportamente foarte complexe”, a spus Manoli.

Oxitocina a fost uneori sugerată ca modalitate de tratare a tulburărilor de atașament și a altor probleme neuropsihiatrice, dar nu există prea multe date științifice stabilite cu privire la cât de eficientă este aceasta. Acum, cercetătorii speră să investigheze ce alți hormoni și receptori pot fi implicați în comportamente precum împerecherea și alăptarea. „Aceste alte căi ar putea servi drept noi ținte terapeutice”, a spus Manoli.