• Un asteroid uriaş cu o lăţime de peste 1000 de metri zboară prin spaţiu spre Pământ.
  • Asteroidul are o înălţime de aproximativ 2,5 ori mai mare decât Empire State Building din New York.
  • Va trece foarte aproape de Pământ pe 18 ianuarie 2022.

Un asteroid uriaş care măsoară peste un km va trece foarte aproape de Pământ. Asteroidul uriaş, cu o lăţime de peste 1000 de metri, zboară prin spaţiu spre Pământ. Nu vă faceţi griji, însă, nu ne va lovi, dar va trece pe lângă noi pe 18 ianuarie 2022. Astronomii l-au numit Asteroidul 7498 (1994 PC1). Asteroidul are o înălţime de aproximativ 2,5 ori mai mare decât Empire State Building din New York. NASA îl consideră un asteroid potenţial periculos din cauza dimensiunilor sale şi a apropierii pe care o are de planetă, conform BGR.

Deşi este masiv, asteroidul 7498 (1994 PC1) nu este o ameninţare în acest moment. Asta înseamnă că nu ar trebui să ne facem griji că traiectoria sa se va schimba şi îl va aduce mai aproape de Pământ. De fapt, se aşteaptă ca 7498 să treacă doar la o distanţă de 1,2 milioane de mile de Pământ.

Şansele de a vedea acest asteroid uriaş cu ochiul liber sunt mici. Persoanele care vor sa îl vadă vor avea nevoie de cel puţin de un telescop mic. De asemenea, vor trebui să aibă acel telescop îndreptat spre locul exact pe unde va trece asteroidul, în momentul exact în care va trece.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Asteroidul se poate observa cel mai bine pe 18 ianuarie. EarthSky detaliază foarte bine traseul asteroidului, pentru persoanele interesate.

Acest asteroid uriaş a fost descoperit pentru prima dată de Robert McNaught în august 1994.

Astronomii au constatat că obiectul se deplasează cu aproximativ 43.754 mile pe oră în raport cu Pământul. Ei au putut apoi să folosească datele adunate de-a lungul anilor pentru a-i determina orbita exactă.