• Galactic 01 reprezintă primul zbor comercial în spaţiu al companiei de turism spaţial Virgin Galactic, deţinută de Richard Branson.
  • Virgin Galactic a anuțat și următorul zbor spațial comercial, pentru luna august. Apoi, frecvența va fi una lunară.
  • Lansarea programată pentru joi are loc la scurt timp după ce Virgin Orbit a lui Branson a anunțat că își încetează operațiunile în urma eșecului unei misiuni în Marea Britanie.

Galactic 01 reprezintă primul zbor comercial în spaţiu al companiei de turism spaţial Virgin Galactic, deţinută de Richard Branson. Echipajul constă în trei membri italieni – doi colonei ai forțelor aeriene, un inginer aerospațial de la Consiliul Național de Cercetare din Italia, instructorul de la Virgin Galactic și doi piloți ai avionului spațial, scrie Fox News.

Aeronava a decolat la ora 18 (ora României), de la Spaceport America din New Mexico. De acolo, a pronit într-o misiune de cercetare în spaţiu, în cadrul căreia va efectua 13 experimente științifice, în urma cărora va colecta o serie de date. Dacă zborul se va desfășura conform planului, din august, la bord se vor putea afla și pasageri care să plătească pentru o astfel de călătorie.

Odată ce aeronava atinge 50 de mii de metri altitudine, va lansa o rachetă, urmând să îşi aprindă motorul, care o va propulsa aproape vertical, la aproximativ 80 de kilometri deasupra Pământului. Pasagerii vor experimenta astfel cinci minute de imponderabilitate.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Compania a declarat că a făcut rezervări pentru aproximativ 800 de clienți, pentru un preţ individual cuprins între 250 de mii și 450 de mii de dolari.

Virgin Galactic a anuțat și următorul zbor spațial comercial, pentru luna august. Apoi, frecvența va fi una lunară.

O competiție pentru turismul spațial

Compania lui Branson concurează în sectorul turismului spațial ,,suborbital” cu compania miliardarului american Jeff Bezos, Blue Origin, care a trimis deja 32 de persoane în spațiu.

Lansarea programată pentru joi are loc la scurt timp după ce Virgin Orbit a lui Branson a anunțat că își încetează operațiunile în urma eșecului unei misiuni în Marea Britanie.

Citește și

VIDEO. Protestele din Franța devin din ce în ce mai violente. Ce măsuri de siguranță s-au luat

Madonna s-a întors acasă, după ce a fost internată de urgență la terapie intensivă și intubată. Care este starea artistei

Care este vârsta ideală pentru a deveni mamă. Explicațiile oamenilor de știință