• 800 de suluri carbonizate au fost descoperite la Herculaneum.
  • Trei tineri cercetători au reușit să vadă 5% dintr-un pergament.
  • Descifrarea completă a pergamentelor ar putea rescrie istoria.

Trei studenți din Germania, Elveția și Statele Unite au câștigat un premiu de 700 de mii de dolari după ce au descifrat cu ajutorul inteligenței artificiale textul inscripționat pe un papirus. Și nu orice papirus, ci unul din miile de suluri antice care au ars în Herculaneum după erupția vulcanului Vezuviu din 1979.

Semănând cu bușteni carbonizați și conservați la Institut de France din Paris și la Biblioteca Națională din Napoli, sulurile se sfărâmă și se strică ușor atunci când încerci să le derulezi. Cercetătorii au folosit inteligența artificială pentru a distinge cerneala de papirus și au determinat natura caracterelor grecești prin detectarea repetărilor. Folosind această tehnică, fusese descifrat deja primul cuvânt al unui pasaj, cuvântul grecesc pentru violet.

Cercetătorii au câștigat o competiție numită „Vesuvius Challenge”, creată de Universitatea Kentucky din Statele Unite și de fondatorul platformei Github, deținută acum de Microsoft. Trio-ul premiat cu „Vesuvius Challenge” este alcătuit din Youssef Nader, doctorand la Berlin, Luke Farritor, student și stagiar SpaceX din Nebraska, și Julian Schilliger, student elvețian la robotică.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Organizatorii au efectuat anterior scanări a patru suluri și au oferit o recompensă totală de un milion de dolari pentru oricine putea descifra cel puțîn 85% din patru pasaje de 140 de caractere.

Ce aflăm din aceste papirusuri ?

A fost până acum descifrat 5% dintr-un pergament. Potrivit lui Nat Friedman, autorul său este „probabil filozoful epicurean Philodemus”, iar papirusul tratează „despre mâncare, muzică și despre cum să te bucuri de plăcerile vieții”.

Unii istorici cred că aceste documente au aparținut cândva lui Lucius Calpurnius Piso Caesoninus, tatăl Calpurniei, una dintre soțiile lui Iulius Cezar. „Vila cu papirus”, unde s-au găsit sulurile în secolul al XVIII-lea, este încă în mare parte îngropată și ar putea conține alte câteva mii de manuscrise.

„Unele dintre aceste texte ar putea rescrie complet istoria perioadelor cheie ale lumii antice”. Descifrarea acestor texte ar putea reprezenta într-adevăr o descoperire majoră: conform unui inventar de la Universitatea Yrvine din California, doar 3 până la 5% din textele grecești antice ar fi supraviețuit până în epoca modernă.

Citește și