• AlphaGeometry 2 combină două tehnologii cheie pentru a rezolva problemele de matematică la nivel olimpic.
  • AlphaGeometry 2 nu doar că rezolvă probleme, dar înțelege structura acestora.
  • Acest model ar putea fi aplicat în inginerie, fizică și științe exacte.

Google nu se mulțumește doar să-ți corecteze textele – acum bate și olimpicii la mate! AlphaGeometry 2, noul A.I. DeepMind, a rezolvat 84% dintre problemele Olimpiadei Internaționale de Matematică din ultimii 25 de ani, obținând un scor de 40,9, peste media campionilor, scrie Nature.

AlphaGeometry 2 combină două tehnologii cheie pentru a rezolva problemele de matematică la nivel olimpic: motorul simbolic, care este un sistem bazat pe reguli matematice riguroase, care analizează și demonstrează teoreme într-un mod logic, similar cu metodele folosite de matematicieni umani. Și Gemini, rețeaua neuronală avansată a Google, care îi permite să identifice tipare, să facă conexiuni rapide și să aleagă cea mai eficientă cale către soluție.

Această combinație îi oferă capacitatea de a raționa logic, dar și flexibilitatea unui model de inteligență artificială capabil să învețe și să se adapteze. Practic, AlphaGeometry 2 nu doar că rezolvă probleme, dar înțelege structura acestora și poate demonstra de ce soluția este corectă, exact ca un matematician experimentat.

Recomandări

HALEP: SUNT MAI RELAXATĂ
CÂND CIRCULI PE AUTOSTRADA TRANSILVANIA?
IMAMOGLU E ARESTAT
KIEVUL, ATACAT CU DRONE
CÂND AI BULETIN ELECTRONIC
CHINA ȘI-A NUMĂRAT COPACII

Ce follow-up ar putea avea?

DeepMind consideră că geometria avansată este un teren ideal pentru dezvoltarea Inteligenței Artificiale. De ce? Pentru că problemele de geometrie nu se rezolvă doar prin calcule brute – ele necesită raționament logic, identificarea tiparelor și luarea deciziilor strategice, exact ca în multe situații din lumea reală.

Prin perfecționarea în acest domeniu, AlphaGeometry 2 ar putea fi aplicat în inginerie, fizică și științe exacte, unde analiza și demonstrarea teoremelor sunt esențiale. De exemplu, în proiectarea structurilor complexe, optimizarea circuitelor electronice sau chiar în modelarea comportamentului particulelor subatomice, un A.I. care „gândește” logic și matematic ar putea deveni un instrument revoluționar.

Citește și