• Germania, Franța și Italia au ajuns la un acord pentru reglementarea AI, scrie Reuters.
  • Acordul va accelera negocierile la nivel european pentru finalizarea reglementării.
  • Cele trei guverne sunt în favoarea unor angajamente voluntare obligatorii pentru companii.

Reglementarea inteligenței artificiale la nivelul Uniunii Europene face un pas mare în direcția potrivită. Asta după ce Germania, Franța și Italia au ajuns la un acord pentru felul în care trebui făcută reglementarea, scrie Reuters.

Cele trei guverne susțin implementarea unor acorduri voluntare obligatorii pentru toți furnizorii de inteligență artificială din Uniunea Europeană. Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul UE negociază în prezent modul în care blocul comunitar ar trebui să se poziționeze în acest domeniu. În iunie, Parlamentul a propus o lege privind IA pentru a gestiona riscurile de securitate și a preveni discriminarea în aplicațiile de inteligență artificială, fără a împiedica inovația în Europa.

În timpul discuțiilor, Parlamentul European a sugerat inițial ca, codul de conduită să se aplice doar marilor furnizori de IA, mai ales celor din SUA. Cu toate acestea, cele trei guverne au avertizat că acest lucru ar putea avantaja furnizorii europeni mai mici. Ministerul german al Economiei, care se ocupă de acest subiect împreună cu Ministerul Afacerilor Digitale, a declarat că legile și controlul statului nu ar trebui să reglementeze IA în sine, ci mai degrabă aplicarea acesteia.

Recomandări

SONDA PARKER ATINGE SOARELE
MUSK MIZEAZĂ PE AFD
SECRETE DESPRE UNIVERS
CE NU POȚI VIZITA ÎN 2025?
CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ

Dezvoltarea modelelor de inteligență artificială care nu sunt încă folosite sau care nu au fost încă lansate pe piață nu ar trebui să fie reglementate separat de către stat. Berlin-ul găzduiește azi și mâine, un summit digital la care vor participa reprezentanți din politică, afaceri și știință. Iar miercuri, au pe ordinea de zi problemele legate de AI.

Citește și